Este Biblia adevărată?

family-bible

Îmi e simpatică o anumită teamă fundamentalistă. Simpatia mea este determinată de faptul că am trăit timp de mai mulţi ani sub greutatea acestei temeri. Este teama că ar fi posibil ca Biblia să nu fie de fapt adevărată, în ciuda încrederii (credinţei) depline în ea. O mare parte din energie este consumată în menţinerea integrităţii acestui zid care stă împotriva acestei temeri.

Am crescut în umbra Universităţii lui Bob Jones, una dintre cele mai proeminente bastioane ale fundamentalismului american. Gândirea acelei universităţi a influenţat nu numai pe studenţii care studiază acolo, dar în multe feluri şi specificul crestinismului din jurul acelei zona. Teama este îndreptată către Darwin şi spre fiecare din teorile evoluţiei sale. Această temere îi face pe studenţii la biologie de la universitate să ajungă la concluzii ciudate, indiferent de ce spune ştiinţă. Când aveam 10 ani am fost învăţat de un student la biologie de la Bob Jones, într-o tabără de vară baptistă, că negri din punct de vedere biologic sunt inferiori albilor,  bazându-se pe informaţii false pe care le aflase de la un grup de tineri, de la copii uşor de convins. Poate că biologia lui nu a fost învaţată la cursurile de la unviersiate. Dar a fost la fel de neîntemeiată pe ştiinţă, aşa cum ar fi fost la universate.

Aceeaşi teamă aduce nelinişte şi asupra Potopului lui Noe sau asupra vârstei planetei (fără să mai vorbim de vreun indiciu  din ştiinţa evoluţionistă). Astfel că pământul trebuie să fie tânăr, potopul trebuie să fie la propriu potop (referitor la care mai există probabil Arca lui Noe pe Muntele Ararat). Ştiinţa are un răspuns pe care trebuie să-l argumenteze decât o întrebare la care să răspundă. Planul unei astfel de ştiinţe fundamentaliste este dată de nevoia de a respinge orice poate submina o viziune specifică a bibliei. O singură fisură şi întregul castel de cărţi se prăbuşeşte la pământ.

Asta duce la o ştiinţă greşită şi la o incorectă intepretare biblică .

Nu sunt un adept al studiilor biblice liberale. Am suferit sub o astfel de temere mai mulţi ani şi pot spune că fundamentalismul are deasemenea şi o formă liberală. Am fost pedepsit (intelectual) pentru că am crezut în toate articolele Crezului Niceean, la fel de mult cum  darviniştii au suferit la universitatea Bob Jones. Dar asta e altă poveste.

Istoria interpretării literă cu literă (literalismul) este marcată de multe probleme. Unii dintre părinţii apostolici au încliniat în direcţia interpretării literă cu literă a scripturii, dar au lăsat loc şi pentru o abordare simbolică, acolo unde e cazul. Marea bătălie asupra literalismului  scipturii a apărut în secolul 18 în Europa şi în America (disputa pe anumite probleme ştiinţifice versus literalism a apărut chiar şi mai devreme).

Marea tragedie în aceste dispute a fost că însuşi câmpul de luptă erau un domeniu nou-apărut şi nu lua în considerare întreaga istorie intepretativă a Bibliei. L-aş fi întrebat pe un tânăr credincios, din mijlocul dezbaterilor religios-intelctuale ale Americii de la sfârşitul sec. 20 dacă variantele prezentate erau singurele disponibile.

Aş vrea să prefaţez părerile mele cu următoarea afirmaţie: Eu cred că Biblie este adevărată.

Acestea fiind zise, ar trebuie să adaug că Scriptura nu poate exista ca o lucrare literară independentă sau ca o Carte Sfântă autosuficientă. Biblia nu este Revelaţia lui Dumnezeu către om: Iisus Hristos  este Revelaţia lui Dumnezeu către om. Scriptura aduce mărturii pentru El şi sunt într-adevăr reale, ca mărturii adevărate aduse Dumnezeu-Omului Iisus Hristos.

Aşa cum au observat şi alţii, scripturile sunt adevărate aşa cum sunt ele acceptate şi înţelese de Biserică, care le-a primit. Sunt cărţi acceptate de Biserică şi nu pot fi eliminate din Biserică doar pentru a fi îndreptate împotriva Bisericii. Sunt scrieri unice, si trebuie citite pe o cale unică. Acestă cale se află in liturghiile Bisericii şi-n comentariile Sfinţilor Părinţi.

Este de asemenea adevărat că în scrierile Sfinţilor Părinţi pot fi o multitudine de păreri asupra anumitor probleme scripturistice. Punctul lor comun esenţial este mărturisirea lui Hristos. Facerea vorbeşte despre Hristos. Ieşirea vorbeşte despre Hristos, şi aşa mai departe. Citite altfel, cărţile scripturii sunt interesante, dar nu vor fi citite în modul in care ele au fost acceptate de Biserica Ortodoxă.

Bineînţeles că metoda istorică (critica litera sau istorică) reprezintă doar două căi posibile de citire a textului Scripturii. Există presupuneri în spatele fiecăruia dintre ele care sunt problematice din perspectivă ortodoxă. Pentru mulţi noţiunea de „mântuire istorică” a devenit aşa dominantă îmcât nu se pot gândi la istorie în altă manieră decât cum au fost îmvăţaţi. Mă pot gândi la câteva probleme:

Prima -vederea modern tradiţionalistă (fundamentalistă sau altfel) a istoriei este doar o problemă de cronologie. Se vede un început la un punct undeva în trecut şi un anumit progres către un anumit punct în viitor. Acest lanţ de evenimente este văzut de obicei ca realitate, sau baza realităţii, şi fiind văzut mai important decât orice alt lucru. Dumnezeu acţionează în istorie, ei n-ar fi deacord, dar istoria este într-un fel realitatea cu care Dumnezeu are de a face.

Această chestiune este foare problematică văzută fiind dintr-o perspectivă teologică ortodoxă. Nu numai că Scripturile tratează istoria ca fiind relativă (Hristos este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul, El este deasemenea „Mielul jertfit de la punerea temeliei pământului”), dar face istoria subiect al sfârşitului creaţiei, devenind  un simplu aspect al eshatologiei trăite.

Astfel că nici timpul sau cronologia nu guvernează realitatea, ci Dumnezeu guvernează realitatea.

În acelaşi fel, sfintele scripturi sunt o vedere dumnezeiească a realităţii, ne-putând fi explicată de cronologie sau fără să fie subiect al unei validări istorice, ci subiect al Adevărului aşa cum ni s-a descoprit nouă în Iisus Hristos. În acest mod Noul Testament este scriptură sfântă, iar scrierile lui Iosif sau ale lui Tacitus sunt doar istorie.

Există o tensiune care apare în fundamentalism când fraza „doar istorie” este folosită. Această tensiune apare din încercările moderniştilor liberali de a elimica sub titlu de „mit şi ficţiune” evenimentele esenţiale mântuirii noastre în Hristos. Orice credincios ar trata aceată tensiune doar cu simpatie. Coservatorii din creştinismul apusean au dus o luptă aprigă, pentru a apăra credinţa de competitori, având de multe ori uneltele necesare. Dar acea luptă nu justifică orice argument avansat de fundamentalism. Ortodoxia oferă o altfel de viziune.

Observ o anumită tensiune care apare printre conservatori dacă „adevărul” este abordat în altfel decât literă cu literă. Liberalii s-au jucat cu cuvintele foarte mult, încât credincionşii sunt pe bună seamă îngrijoraţi de aceste jocuri de cuvinte. Pe de altă parte, pentru o acurateţe teologică, este necesar să vorbim despre adevăr şi despre caracterul lui în revelaţia creştină. Asta nu înseamnă că El este Adevărul în comparaţie cu alt criteriu extern al adevărului, ci că El Însuşi este crieteriul şi definiţia a ce este adevărat. Lucrurile sunt adevărate sau false numai în comparaţie cu EL. El nu poate fi comparat cu nimic.

Pe acest fir, este dificil să defineşti adevărul pe baza unui standard specific al „istoricităţii”. Înţeleg importanţa vorbei: „Acest lucru este chiar adevărat” şi n-aş vrea s-o neg. Mormântul Paştilor a fost gol, Hristos a înviat cu adevărat dintre morţi orice standard am lua ca referinţă, şi deasupra oricărui standard. Învierea lui este adevărata bază a tuturor realităţilor.

Astea fiind zise, trebuie spus că Scripturile sunt adevărate (ca scripturi) doar în măsura în care-L revelează pe Hristos ca Domnul înviat şi tot ce înseamna asta pentru toată creaţia. Părerea  Bisericii este că aceste scrieri fac exact acest lucru şi de aceea sunt Scripturi. Dar învierea lui Hristos care garantează Sfânta Scriptură şi nu invers. Apostolii n-au înţeles scripturile până când n-au înţeles pe Dumnezeu cel Înviat. Aşa stau lucrurile.

Înţelegerea potopolui lui Noe se găseşte în Sfântul Botez şi nu în altă parte. Crearea lumii aşa cum apare în primul capitol al Facerii este o dezvăluire treptată a tainei învierii şi din această taină derivă valoarea ei. Aş putea da mai multe exemple. Când aceste principii sunt uitate, creştinii încep să dezbată  pe probleme de geologie sau arheologie şi nu despre victoria învierii lui Hristos. Dacă Hristos n-a înviat din morţi toate mărturiile creştine devin fără sens.

Hristos a înviat dim morţi.

Ce putem spune despre acest lucru? Scripturile sunt adevărate pentru că Hristos a înviat din morţi, şi asta e mesajul lor. Credinţa Ortodoxă presupune că toate lucrurile au un început şi un sfârşit, înţelegerea şi împlinirea lor în Învierea Donnului şi Mântuitorului Iisus Hristos. Aste e vestea cea bună. Ce altă veste ar mai putea fi?

2 thoughts on “Este Biblia adevărată?

  1. care e numele adevarat a lui dumnezeu ,si cum de in gradina eden sunt 2 copaci interzisi 1copacu vieti 2 copacu cunoasteri si de ce biserica vorbeste numa de unu va multumesc sunt crestina adica ortodoxa

  2. Numele lui Dumnezeu asa cum apare in Vechiul Testament este YAHVE, iar numele Fiului lui Dumnezeu care S-a facut om este Iisus Hristos. Hristos inseamna uns, sau ales, inseamna Mesia. Citeste la Sfantul Ioan Gura de Aur pentru ca acolo el vorbeste despre amandoi copacii: http://www.ioanguradeaur.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s