Icoane şi Scripturi

jonah-s1Marele enunţ teologic al Sinodului VII  Ecumenic este succint: Icoanele fac cu ajutorul culorilor ceea ce Scripturile fac cu ajutorul cuvintelor. Prima dată când am citit asta eram absolvent la Universitatea Duke, şi studiam Teologia Sistematică. Am ajuns să-mi fac teza de licenţă cu tema „Icoanele ca teologie”.

Ce era nou pentru mine – şi ce mi-a rămas în minte – era acest enunţ simplu de la Sinodul VII Ecumenic şi posibilităţile de dezvoltare care se aflau în el. Pentru a face legătura dintre icoană şi Scriptură nu e la fel de simplu ca şi cum ai zice „icoanele spun ceva”. Într-adevăr toate icoanele trasmit ceva (povestesc ceva) dar fac asta într-un mod special. E interesant cum ai putea spune o poveste cu ajutorul culorilor.

Icoanele chiar ne povestesc ceva – dar o fac într-o manieră unică. Icoanele nu sunt desene animate. Desenele animate spun poveşti, dar deobicei printr-o caricaturizare a realităţii. Sunt ca nişte mici filmuleţe în care majoritatea acţiunii este dată la o parte. Îmi placeau foarte mult benzile deseneate când eram băieţel – şi chiar aveam un prieten care iubea foarte mult „Classics Comics” în tot timpul liceului, având în vedere că unele dintre aceste benzi desenate ofereau o versiune scurtă a cărţilor pe care trebuia să le citim la şcoală.

Dar icoanele nu sunt benzi desenate. De abia mai târziu  au evoluat pe baza unei „gramatici” artistice, un fel de a spune lucrurile cu ajutorul culorilor, pe care cuvintele nu le pot întotdeauna repeta uşor. În acest sens, icoanele fac cu culorile ceea ce Scripturile fac cu cuvintele – dar Scripturile fac anumite lucruri cu cuvintele pe care uneori necesită icoane ca să ne ajute să le înţelegem.

Gramatica artistică a icoanelor este cunoscută ca „perspectiva inversă”. În loc să se lase regulile tradiţionale a perspectivei să facă distanţa o problemă de convergenţă a liniilor în pictură (în aşa fel încât cu cât sunt mai departe cu atât liniile par mai apropiate), icoanele fac exact opusul. Spaţiul unei icoane se deschide pe măsură ce ne uităm la ea. Această gramatică este motivul pentru care icoanele arată clădirile astfel încât ambele feţe sunt schiţate. Deasemenea aranjează imaginea pe care o vedem pe chipul oamenilor – noi vedem faţa altuia în care „realitatea” persoanei se dezvoltă şi creşte mai mult – decât de a se depărta de la noi. Astfel gramatica icoanelor nu este gramatica tradiţională a picturii „istorice”, a picturii în care occidentul s-a învăţat cu Renaşterea. Icoanele nu sunt fotografice. Ele nu se supun gramaticii istorice şi artistice ale fotografiei.

Scripturile, în mod special cum sunt ele citite (înţelese) de Biserica Ortodoxă, au deasemenea o gramatică. Acea gramatică este realitatea Învierii. Putem spune că Sfânta Scriptură, atât Vechiul cât şi Noul Testament, au o formă pascală. Cu cât înţelegi mai bine realitatea Învierii, cu atât mai clar vei vedea imaginea ei schiţată iară şi iară în Sfânta Scriptură. Şi cu cât cunoaştem mai bine realitatea Învierii, cu atât Scripturile îşi vor deschide acea realitate către noi.

Unul dintre marile momente „gramatice” în viaţa Bisericii se află în Marea Sâmbătă. Atunci ascultăm 15 învăţături ale Scripturii, majoritatea extrase din Vechiul Testament.

Facere 1:1-3 îşi ia înţelesul din aceea că se opreşte a 3-a zi, ziua în care viaţa este creată. Este un comentariu în a Treia Zi a Facerii care are o formă Pascală. În a 3-a zi, Învierea  a scos deasemenea la iveală noua viaţă.

Isaia 60:1-6 începe zicând: „Luminează-te, luminează-te, Ierusalime, că vine lumina ta, şi slava Domnului peste tine a răsărit”. Ce urmează este împlinit în Învierea lui Hristos, care e lumina care ne-a răsărit.

Ieşire 12:1-11 e instituirea primelor Paşti.

Iona: 1:1-17, 2:1-10, 3:1-10, 4:1-11, vorbesc despre Hristos care a stat 3 zile în mijlocul pământului. De aceea :

Şi Dumnezeu a dat poruncă unui peşte mare să înghită pe Iona. Şi a stat Iona în pântecele peştelui trei zile şi trei nopţi. Atunci s-a rugat Iona din pântecele peştelui către Domnul Dumnezeul lui, zicând: „Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit; din Şeol către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu! Tu m-ai aruncat în adânc, în sânul mării şi undele m-au înconjurat; toate talazurile şi valurile Tale au trecut peste mine. 

Dacă citeşti tot pasajul este vocea lui Hristos din Şeol, nu a lui Iona din pântecele balenei.

Şi celelalte texte sunt la fel. Acestea nu sunt doar pasaje din Vechiul Testamen care prin coincidenţă ne aduc aminte de Învierea lui Hristos. Ele sunt Scripturi despre Paştile lui Hristos. Nu spun că sunt literatură despre Învierea lui Hristos. Ele sunt Scripturi (creştine) despre Învierea lui Hristos. Creştinii trebuie să treacă peste frica lor că cineva încearcă să demonstreze că istoria lor e greşită. Hristos a înviat din morţi. Dacă nu crezi, toată istoria din lume nu te va face să te simţi mai bine. Trebuie să-l cunoşti pe Domnul cel Înviat. Apoi totul va fi clar.

Dar aceste pasaje minunate din Sfânta Scriptură, ca şi minunata gramtică a icoanelor, trebuie învăţată corect. Istoricii nu ne pot da gramtica Scripturii. Numai Biserica cunoaşte această gramtică.

Trebuie să-nvăţăm să discutăm despre limbajul culorilor.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s