Iubirind un Dumnezeu mânios

death-for-dostoevsky1Nu sunt deacord cu sistemele teologice care au la bază un Dumnezeu mânios şi supărat a cărui dreptate trebuie împlinită – dar îi înţeleg pe cei care fiind crescuţi sau educaţi în medii evalvioase înţeleg Sfânta Scriptură la nivelul literei şi sunt puşi în încurcătură de oameni ca mine, care căută să-l arate pe Dumnezeu fără să pedepsească mânios sau supărat pe cei ce merită (chiar dacă face asta „din dragoste”).

Unele contradicţii referitoare la diferenţele dintre Dumnezeul iubirii şi Dumnezeul mâniei le-am avut în minte la 13 ani şi atunci am avut prima mea atitudine respingătoare faţă de creştinism. Ştiu din experienţă că aceste chestiuni despre mânia sau iubirea lui Dumnezeu au circumstanţele lor teologice.

Sunt conştient de încercările de aborda această imagine mânioasă în manierea semitică de înţelegere a lui Dumnezeu. Unele din acestea vin din surse ortodoxe. Unele mărturii semtice ca ceea a Sfântui Isaac Sirul nu erau nici pe departe dominate de aşa-zisa înţelegere semită.

Sunt mai multe citate ale Sfinţilor Părinţi pe care vreau să vi le ofer:

Din Sfântul Antonie, Filocalia volumul I:

Dumnezeu este  bun, drept  şi neschimbat. Acum dacă cineva se gândeşte că e rezonabil şi adevărat să afirmi că Dumnezeu nu se schimbă, ar întreba deasemenea cum e posibil să spunem că Dumnezeu se bucură de cei buni, că-şi arată milă faţă de cei ce-L slăvesc pe El, sau că-şi întoarce faţa de la cei răi şi că se supără pe păcătoşi. La aceasta trebuie să răspundem că Dumnezeu nici nu se bucură nici nu se supără, pentru că a te bucura şi a te supăra sunt patimi; nici nu este încântat de darurile celor ce-L slăvesc pe El, pentru că asta ar însemna că este ispitit de plăcere. Nu e bine să spunem că dumnezeirea simte plăcere sau neplăcere din partea stării umane. El e Bun, şi întotdeauna dăruieşte binecuvântări şi niciodată nu face rău, rămânând mereu la fel. Noi oamenii, pe de altă parte, dacă rămânem buni asemănându-ne cu El, suntem uniţi cu El,  dacă devenim răi neasemănându-ne cu El suntem separaţi de El. Trăind în sfinţenie rămânem credicioşi lui Dumnezeu; dar devenind răi îl facem pe El duşmanul nostru. Asta nu înseamnă că El se supără pe noi în mod arbitrar, ci păcatele noastre nu-l lasă pe Dumnezeu să strălucească în noi, expunându-ne diavolilor care ne chinuie. Şi dacă prin rugăciune şi milostenie câştigăm liberearea de păcate, asta nu înseamnă că L-am câştigat pe Dumnezeu şi L-am făcut să se schimbe, ci prin faptele noastre şi prin întoarcerea noastră către dumnezeire, ne-am vindecat slăbiciunile şi iarăşi ne bucurăm de bunătatea lui Dumnezeu. Astfel a spune despre Dumnezeu că-şi întoarce faţa de la păcătoşi e ca şi cum ai spune că soarele se ascunde de cei orbi.

Mulţi vor spune: „Nu însăşi Sfânta Scriptură vorbeşte adeseori despre mânia lui Dumnezeu ?” Nu chiar Dumnezeu spune că ne va pedepsi sau că ne va ierta? Nu este scris că „Se face răsplătitor celor care Îl caută” (Evrei 11:6)? Nu spune El că răzbunarea e a Lui şi că El răzbuna nedreptăţile făcute nouă? Nu este scris că e drept să cazi în mâinile Dumnezeului Cel viu?

În discursul intitulat Dumnezeu nu este cauza răului Sfântul Vasile cel Mare scrie următoarele:

Mi s-ar putea spune:- Daca Dumnezeu nu este autorul relelor, pentru ce se spune in Scriptura: „Eu sunt Cel ce am intocmit lumina si am facut intunericul, făcand pace si zidind rele„; si iarasi: „S-au pogorat de la Domnul rele peste portile Ierusalimului„; si: „Nu este rautate in oras, pe care sa n-o fi facut Domnul„; iar cantarea cea mare a lui Moise spune: „Vedeti, vedeti ca Eu sunt si nu este Dumnezeu afara de Mine; Eu voi omori si Eu voi face viu; Eu voi bate si Eu voi vindeca„?  Pentru un om care intelege sensul Scripturii, nici unul dintre aceste texte nu cuprinde vreo acuzatie impotriva lui Dumnezeu, ca El ar fi autorul si facatorul raului. Cand spune: „Eu sunt Cel ce am intocmit lumina si am facut intunericul„, Dumnezeu Se arata pe Sine Creator al zidirii, dar nu autor al raului. Ca sa nu crezi cumva ca altul este creatorul luminii, si altul creatorul intunericului, a spus ca El este Facatorul si Mesterul a doua elemente aparent potrivnice in natura, ca sa nu cauti un alt creator pentru foc. „Dumnezeu face pace si zideste rele” adica le transforma in bine si le aduce intr-o stare mai buna, in asa fel ca inceteaza de a mai fi rele si imbraca natura binelui.

Aşa cum scrie şi Sfântul Issac, „foarte adesea multe lucruri sunt spuse în Sfânta Scriptură şi-n ea multe lucruri nu sunt folosite la propriu…cine are minte înţelege asta” (Omilia 83, p.317).

Înţeleg grija unora de a da un înţeles corect cuvintelor Scripturii,  şi în experienţa lor au întâmpinat doar inamici ai Scripturii care au sugerat alternative la o citere mai mult sau mai puţin literală. Dar sursele din care am citat sunt foarte folosite printre Sfinţii Părinţi ai Bisericii.

Grija mea ca frate creştin se îndreaptă către inima mea şi inima altora. Înţeleg satisfacţia intelectuală care se află în dreptate (justiţie) – dar nu-I găsesc locul în bunătatea inimii. Nu mă pot bucura în mânia lui Dumnezeu şi nici de mânia îndreptată asupra altuia. Îmi pare rău – sau mai exact – când îmi dau seama că mă bucur de răul altuia ar trebuie să-mi pară rău. Sunt un om păcătos şi mă bucur de lucruri care-mi fac inima să plângă – aşa de mare e întunericul în ea.

Înţelegerea ortodoxă a mâniei lui Dumnezeu  nu este ataşată de universalism. Numai Dumnezeu ştie cine este mântuit. Dar este o chemare la iubire universală.  Pentru că nicăieri (în Noul Testament) nu ni se porunceşte să urâm. Trebuie să ne iubim vrăjmaşii. Şi dacă asta o putem face într-o mică măsură trebuie să fim modelaţi în Dumnezeul cel Bun şi să fim altoiţi în noi de Harul Său.

Ciudat, simt secolul nostru (şi cele ce au trecut) nu prea încărcate cu dragoste, ci mai degrabă ciuruite de cei care cred că răutatea este justificată. Dumnezeu m-a salvat de omul care se crede drept. Nu am nici o şansă în faţa lui. Mai degrabă numără pe mine cu vameşii şi cu desfrânatele – numără pe mine cu cei mai răi păcătoşi. În acest refuz al umanităţii aş putea afla milă şi o inimă destul de blândă să se roage care să se roage pentru un om la fel de rău ca şi mine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s