Cele 40 de zile de la Crăciun

meetingTitlul meu duce puţin în eroare. Nu există 40 de zile de la Naştere în Biserica Ortodoxă – dar există o sărbătoare care marchează a 40-a zi după Crăciun: Aducerea la templu a lui Hristos, numită uneori Sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie).  Se sărbătoreşte la 40 de zile de la naştere exact aşa cum prevedea legea iudaică. Tradiţia spune că Iosif şi Maria l-au adus pe prunc la Ierusalim înainte de a pleca în Egipt.

La această sărbătoare apar 2 întâlniri semnificative: întâlnirea cu Bătrânul Simeon care a aşteptat mult pe Mesia, i s-a promis de către Dumnezeu că-L va vedea înaintea morţii sale. Îl ia în braţe pe copil, mulţumeşte, şi spune câteva cuvinte profetice. Cealaltă întâlnire este cu profetesa Ana, care vorbeşte celor de acolo despre Mesia.

Imnografia ortodoxă are un fel de a-i duce pe credincioşi într-un eveniment înauntrul Scripturii într-un fel în care niciodată nu ne-am imagina singuri. Astfel, iată imaginea mea preferată a sărbătorii, cântată în canonul Vecerniei:

Bătrânul a îngenuncheat şi cu frică a atins urmele paşilor Maicii lui Dumnezeu, nenuntită şi a zis: „O doamnă curată, porţi foc!” Mi-e frică să-l iau în braţe pe Dumnezeu ca un prunc: Domnului luminii care nu cunoaşte înserare, şi Împăratul Păcii!”

„Isaia s-a curăţit primind cărbunele de la Serafim!” A plâns bătrânul în faţa Maicii lui Dumnezeu. Tu mă umpli de lumină, îmi încredinţezi mie cu mâinile tale ca şi cu nişte cleştişori, pe Cel ce-l porţi: Domnului luminii care nu cunoaşte înserare, şi Împăratul Păcii!”

Ce imagine minunată! Să vezi cărbunele de foc atins de buzele lui Isaia şi să vezi în el un fel de Hristos care arde foc! Ca să vezi mâinile care L-au ţinut  ca şi cleştele prin care Serafimul ţinea cărbunele lui Isaia.  E o aducere aminte că nu mai avem de aface cu o viziune cerească a unei profeţii, ci cu realitatea însăşi. Într-adevăr, un foc  arzând s-a născut din Fecioară, şi bătrânul îl ia în braţe – ce curaj de a lua în braţe pe Fiul întrupat!

Aceleaşi imagini sunt evocate în rugăciunile dinaintea împărtăşirii când ni se reaminteşte că primim în gurile noastre cărbunele arzător a lui Hristos, pentru curăţire, însănătoşire, şi viaţă veşnică! N-ar trebuie ca întodeauna să ne apropiem de Domnului şi Dumnezeu nostru în aşa fel.

Crăciunul trece,  dăruind binecuvântări le sale în toată lumea, până când ajunge la cruce la mormânt. Râul dumnezeiesc va  lumina chiar şi iadul însăşi. Cei care stau în întuneric vor vedea într-adevăr o mare lumină – steaua de la Betleem – lumina necreată a lui Dumnezeu!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s