Visele şi realitatea – Rugăciuni lângă lac XXXI

ochridUrmătorul poem este scris de Sfântul Nicolae Velimirovich – Rugăciuni pe malul lacului. Singura Realitate adevărată este Dumnezeu şi numai în El noi suntem adevăraţi. 

Tu verşi lumină peste întuneric, Doamne, şi culori şi forme apar. Îţi pleci faţa Ta asupra adâncului, al cărui nume este Nimic, şi adâncul încearcă să zugrăvească prin umbre frumuseţea feţei Tale. Toată zidirea Te arată pe Tine aşa cum Te viseaza adâncul. 

Lacul meu este de asemenea frumos când faţa blândă a soarelui rămâne plecată deasupra lui. Şi toţi cei care trec pe alături laudă frumuseţea lacului meu. Dar de îndată ce soarele îşi ascunde faţa, lacul devine întunecat şi abisal. Şi nici un trecător nu mai laudă lacul decât în prezenţa soarelui sau a tovarăşilor lui luminoşi. Faţa adâncului îi otrăveşte pe cei care nu văd soarele aplecat deasupra lui. Frumuseţea lucrurilor începe atunci când un privitor îşi pleacă faţa asupra lor. Nu există oglindă dacă înaintea ei nu există chip. Dar, chiar şi un chip înaintea oglinzii nu însemnă nimic în absenţa luminii.

În lumina feţei Tale, nici o fiinţă nu-mi distrage atenţia. Fără Tine, eu şi celelalte fiinţe nu ne-am putea oglindi unele pe celelalte, ci am fi mai degrabă întuneric şi adînc şi îngheţ. 

Zidirea Îţi stâlceşte frumuseţea aşa cum visul deformează realitatea. Zidirea mă chinuie la fel ca visele. Căci ce este zidirea dacă nu vise ale Realităţii Tale de negrăit. 

Vecinii mei spun : ”Am visat frumos.” Universul îmi este martor când îţi spun că eşti tu eşti mai frumos decât visele tale. Şi universul visează, şi nu poate să viseze îndeajuns despre propria-i frumuseţe. O, universul meu adormit: atâta timp cât un vis visează un vis, un vis se teme de altul, chiar dacă un vis caută un interpret şi un consolator în altul. Cine profeţeşte cui: visul realităţii sau realitatea visului? 

O, frumosul meu univers: visează despre Realitate şi Realitatea îţi va spune tot. Recunoaşte Realitatea căreia tu îi eşti numai vis şi te vei trezi şi nu vei mai hoinări după frumuseţe ci vei fi Frumuseţe. Nu există decât o Realitate şi o Frumuseţe, şi acesta este motivul visului tău. 

Nu-mi spuneţi, copii, despre frumusetea stelelor. Dacă Domnul s-ar retrage din stele, gurile voastre mute ar rămâne. Staţi în întunericul adânc, lângă lacul meu şi încercaţi să-i cântaţi. Cu adevarat veţi muţi şi aşa veţi rămâne până când soarele va apune, până când soarele îşi va vărsa frumuseţea peste lac şi va reda limbilor voastre mute graiul. 

Faţa Ta varsă frumuseţe peste toată zidirea. Universul înoată în frumuseţea Ta aşa cum un vas pluteşte pe mare. 

Şi când Tu te pleci asupra cenuşilor reci, acestea sunt transfigurate şi primesc un chip.

Înviază inima mea, Doamne, să nu fie cuprinsă de frumuseţea cea trecătoare ci de Tine, Veşnica mea Frumuseţe. 

O, singura mea Frumuseţe!

Îngăduie-mi să văd Faţa Ta, tot mai mult şi mai mult.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s