Trăind într-un rai aglomerat

img_0614

Acum Puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc, că iată intră Împăratul slavei. Iată Jertfa cea de taină săvârşită se înconjură.

Liturghia Darurilor mai înainte sfinţite

Există o glumă veche, în care un membru al unui grup religios, moare şi se duce în rai. El trece prin diferite camere şi i se spune cine locuieşte acolo. Când ajunge într-o anumită cameră,i se spune să facă linişte ca să nu-i deranjeze pe cei din cameră. Când noul decedat a întrebat „De ce?” răspunsul este: „Ei cred că sunt singurii de aici.”

Oricare ar fi numele grupului religios, gluma îşi păstrează acelaşi sens. În concepţia noastră, problemele sunt cauzate de traiul într-un rai aglomerat.

Dar adevărul care deranjează cel mai mult este că noi deja trăim într-un rai foarte aglomerat. Nu ar trebui să facem o distincţie atât de puternică între viaţa de acum şi cea viitoare. A face aceasta poate fi foarte înşelător. Diferenţa poate fi calitativă, în anumite aspecte importante , dar nu şi în altele.

A-L iubi acum pe Dumnezeu înseamnă deja să anticipezi bucuriile raiului – întrucât vălul va fi ridicat şi „Îl vom cunoaşte pe Dumnezeu aşa cum El ne cunoaşte pe noi”, acea cunoaştere nu va fi radical diferită faţă de cunoaşterea pe care o avem acum. Şi astfel scriu despre un paradis aglomerat.

Iisus a fost odată întrebat de către ucenicii Săi:

Şi I-a zis cineva: Doamne, puţini sunt, oare, cei ce se mântuiesc? Iar El le-a zis:

Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.

Nu există răspuns la întrebarea cantitativă, ci doar un îndemnul: „Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă” Acum, problema paradisului, în felul limitat în care îl percepem, constă nu în calitatea diminuată a acestuia ci în faptul că ni se cere să-l locuim alături de alţii. Dacă ai avea puterea să spui cine nu ar fi primit în rai, pe cine ai trece pe listă?

Aceasta este o întrebare revelatoare, care nu ne spune nimic despre alţii, dar de multe despre starea inimii noastre. Care persoană ne-ar putea transforma raiul în iad, prin prezenţa ei? Iarăşi, acesta nu ne spune nimic despre starea persoanei a cărei prezenţă o dispreţuim, dar de multe despre starea inimii care dispreţuieşte prezenţa altuia.

Dacă prezenţa unor astfel de persoane este de neconceput pentru noi acum, cum vom suporta prezenţa lor mai târziu? Ar trebui să presupunem că Dumnezeu va fi corectat toate aceste persoane în aşa fel încât ele să nu mai fie detestabile? Sau ar trebui să presupunem că Dumnezeu ne va fi corectat pe noi în aşa fel încât să nu-i mai detestăm pe alţii? Şi ce ar fi dacă singura problemă care există cu adevărat, în multe cazuri, nu este celălalt, ci dorinţa noastră de a-l detesta pe celălalt?

Toate aceste întrebări ne conduc către întrebarea potrivită: Cum vom suporta un rai aglomerat?

Oportunitatea unei astfel de întrebări este mărturia sigură a Scripturii şi care prezintă imaginea lui Dumnezeu în rai doar ca un Dumnezeu care conduce o mulţime. El este Domnul Dumnezeul lui Savaot ( „găzduieşte” – să spunem „mulţimi”). Ce să facem cu un Dumnezeu care iubeşte atât de mult pe cei dispreţuiţi de noi? Ce te faci cu un Dumnezeu care îl iubeşte pe Hitler la fel de mult ca pe tine? Ce fel de Dumnezeu poate face aşa ceva şi oare vrei o relaţie cu El?

Ceea ce ne conduce la întrebări potrivite despre noi înşine şi despre viaţa noastră spirituală. Poruncile care cer să-i  iertăm pe duşmanii noştri şi să-l iubim pe aproapele nostru arată că Dumnezeu vrea de la noi mai mult decât să fim amabili şi să ne înţelegem cu ceilalţi. Poate fi o chestiune de rai şi de iad. Uneori, poate fi singura diferenţă între rai şi iad.

Şi, astfel, Creştinismul implică de la sine Biserica. Fiind creştini, mântuirea nu se realizează numai între noi şi Dumnezeu, pentru că problematica şi porunca imediate date nouă ca şi creştini ne conduce mereu către aproapele. Poate că Biserica ne testează în modul cel mai slab iubirea faţă de aproapele. Aici, trăim împreună cu cei care, la un anumit nivel, cred ca şi noi. Ca şi cei din afara bisericii, aceştia au personalităţi şi idei pe care noi le vom agrea sau nu. Pe mulţi îi iubim greşit din motive greşite şi dispreţuim greşit pe alţii din motive greşite. Dar încă de la începutul relaţiei noastre cu Dumnezeu prin Hristos ne confruntăm cu „mulţimile.” Nu există nici o relaţie cu Dumnezeu, care exclude pe oricine altcineva.

Cea mai mare dinte luptele noastre spirituale va fi mereu cea cu privire la relaţiile cu mulţimile . Suntem creaţi pentru a iubi de un Dumnezeu „care este iubire.” Şi astfel, credinţa creştină este o credinţă aglomerată. Dacă îmi permiteţi să creez o sintagmă, credinţa noastră este un misticism sociologic. Nu există nici un misticism particular, nici o relaţie particulară, nici un Dumnezeu în afara creaţiei Sale. Dorinţa de a avea o astfel de relaţie este în esenţa ei demonică. Lucifer a vrut să fie ca Dumnezeu (dacă vreţi, el a fost foarte credincios). Dar, el a vrut foarte mult să fie ca Dumnezeu, neţinând cont nici de Dumnezeu, nici de creaţie. Astfel, Scriptura îl numeşte „ucigaşul dintru început.” Bine ar fi să ne amintim că diavolii sunt destul de credincioşi (aproape prin definiţie), dar Îl urăsc pe Dumnezeu şi creaţia Sa.

Există o legendă printre poveştile ortodoxe că, atunci când Dumnezeu îi făcea pe îngeri părtaşi la planul Său, În consiliile raiului, vederea Născătoarei de Dumnezeu, şi cinstea adusă acesteia, a fost motivul primei furii a lui Lucifer. Ideea ca simplul lut să fie ridicat la asemenea rang „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”. Toate acestea au fost de nesuportat pentru mândria lui. Mulţimea din rai nu ar putea include umanitatea într-o astfel de poziţie înaltă.

Cam aceeaşi atitudine poate fi găsită la farisei şi în felul lor de a-i judeca pe cârciumari şi pe prostituate. Cam aceeaşi atitudine o găsim la noi faţă de – ei bine – completaţi spaţiul liber. Astfel, suntem chemaţi nu numai la a-L iubi pe Dumnezeu şi la a ierta pe duşmani, dar şi la a ne abţine de la judecarea tuturor. Acestea nu sunt doar porunci „morale”, dar sunt descrieri ale adevăratei mântuiri. Dacă aceste porunci nu sunt prezente, atunci noi nu sunt bine pe plan spiritual, orice altceva am putea crede. Şi prezenţa lor în mai mulţi pe care i-am considera nepotriviţi pentru rai este o dovadă a judecăţii împotriva noastră.

Este o mulţime. Prin harul lui Dumnezeu, obişnuiţi-vă cu ea. Dacă este vreo problemă mergeţi la spovedanie şi rugaţi-vă.

Dar nu disperaţi. Cei mai mulţi dintre noi, în mulţime, se luptă cu acelaşi lucru.

Siliţi-vă să intraţi prin poarta cea strâmtă, că mulţi, zic vouă, vor căuta să intre şi nu vor putea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s