Libertate și sclavie- un cuvânt pentru creștinii nevrotici

Să fii în același timp rob și liber: rob întrucât aparți lui Dumnezeu, dar liber întrucât nu ești robit de nimic- nici de slava deșartă nici de vreo altă patimă.

Slobozește-ți sufletul din legăturile păcatului; șezi în libertate, căci Hristos te-a eliberat; dobândește libertatea Lumii Noi încă din timpul vieții tale temporare (pământești). Nu te înrobi iubirii de arginți nici slavei deșarte născută din dorința de a plăcea oamenilor.

Nu stabili o lege pentru tine însuți, altfel poți să te înrobești acestor legi. Fii o persoană liberă, una care se află în postura de a face ceea ce îi place. Nu deveni ca cei care au propriile lor legi, și care nu au putința de  a se abate de la ele, din cauza fricii din mințile lor ori din cauza dorinței de a plăcea celorlalți; astfel ei s-au înrobit pe ei înșiși constrângerii venite din propriile legi, s-au înjugat propriei legi, văzând că  au decretat pentru ei înșiși propria lege – tocmai când Hristos i-a eliberat din jugul Legii (Vechi).

Nu lua decizii grele și rapide pentru orice se va întâmpla din viitor, căci eși o fiinta creată iar dorința ta este supusă schimbării. Ia decizii dar fără să te încrezi în propriile hotărâri. Căci credința voastră nu va fi afectată de ceea ce mâncați: slujirea Domnului este, mai înainte de toate arătată în minte, în persoana lăuntrică; aici este prezentă taina lui Hristos.
Sfântul Ioan Pustnicul, Scrisori către isihaști, 25-28.

Am intitulat această postare, în parte, „Un cuvânt pentru creștinii nevrotici”. Cu toții suferim de propria personalitate, acel mănunchi de temeri și curaj, de anxietate și supra-încredere, de imagini false și vise pline de speranță, de vină și mângâieri – iar „religia” noastră este adesea trăită în acest de gen de arenă (scenă, context). Slaba mea înțelegere a psihologiei moderne folosește termenul „nevrotic” pentru  a descrie acele persoane care au tendința de a-și asuma maimulte responsabilități decât pot duce. Cei care își asumă mult prea puține responsabilități sunt de departe personalități mai dificile – căzând de regulă în categoria „narcisiștilor”. Niciuna din acestea nu este calea cea bună către adevărata libertate ca și creștini.

Calea „nevrotică” poate părea extrem de religioasă, mai exact datorită sensului adânc al responsabilității pe care îl are. Cei dintre noi care sunt „nevrotici” se simt întotdeauna responsabili. Nu ignorăm probleme lumii – și cu cât necazurile ne bat mai des la ușă cu atât ne simțim mai responsabili. Mulți clerici sunt nevrotici – dacă nu ne-ar fi păsat atât de mult niciodată nu am fi ajuns la acest nivel de responsabilitate. Câteodată – chiar adesea – aceste responsabilități ne doboară.
Cuvintele Sfântului  Ioan Pustnicul par a fi potrivite pentru multe persoane din epoca noastră modernă.

Nemulțumindu-ne să împlinim poruncile lui Hristos, ne creem legi pentru noi înșine, legile noastre interioare, care ne urmăresc și ne persecută și care ne doboară ( conduse de dușmanul credinței noastre la fel de bine ca și propriile noastre înclinații). Adesea, acordăm mai multă importanță acestor legi făcute de noi decât adevăratei legi a lui Hristos (iubirea).

Stabilim o lege a rugăciunii (adesea fără binecuvântarea părintelui duhovnic). Insuccesul pentru câteva zile (sau chiar una) ne poate arunca într-o asemenea depresie sufletească încât mai degrabă renunțăm decât să încercăm din nou.

Cei mai mulți dintre noi nu ar avea asemenea pretenții de la alții. Suntem capabili să înmulțim mila față de toți însă nu față de noi – sau suntem milostivi cu noi când ar trebui să fim severi și severi când ar trebui sa fim îngăduitori.

Cuvintele Sfântului Ioan Pustnicul (de la începutul secolului al V-lea) ne arată cât de neschimbată a rămas  viața interioară a ființei umane în ciuda trecerii timpului. Grijile din afară ale culturii noastre sunt poate puțin mai mult decât fantasmagorii, în timp ce viețile noastre interioare rămân aceleași. Și astfel sfatul  sănătos al Sfântului Ioan  pentru nevroticii noștri moderni continuă să fie actual.

Într-adevăr găsim în aceste cuvinte o libertate minunată care ne învrednicește de mila Mântuitorului Hristos, Dumnezeul nostru. Libertatea Lui este adesea mai mult decât ne-a, fi acordat noi înșine.  Și astfel rămânem robi – chiar mai rău decât atât- devenim în același timp faraon și robi. Libertatea noastră în Hristos nu este una a păcatului – ci acea libertate adevărată În Duhului lui Dumnezeu.

Libertatea noastră în Hristos este veșnică. Nu este o idee nici un ideal, ci adevărul așa cum ne-a fost făcut cunoscut de Hristos. Astfel, dacă greșim, și ne supunem iarăși unui jug al robiei, adevăratul nostru eliberator rămâne de partea noastră, vorbindu-ne despre libertate și chemându-ne la viața Duhului, vădită în viața iubirii.

Mulți dintre noi suntem chinuiți de procesul continuu al vieții care ne face să fim confuzi și care ne îndreaptă către diverse juguri ale robiei. Dar bunul Dumnezeu, care iubește neamul omenesc, este perseverent și statornic. El nu va renunța până ce fiecare jug al robiei nu va fi distrus și până când nu vom fi și noi statornici în adevărata Sa libertate.

Slavă lui Hristos Celui ce ne-a creat liberi!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s