Dumnezeul incognoscibil

Nu-L poți cunoaște pe Dumnezeu- dar trebuie să-L cunoști ca să știi asta – Pr. Thomas Hopko.

Micul aforism al pr. Hopko este printre favoritele mele. Pe lângă faptul că este plin de umor – ipostaziază unul dintre cele mai profunde paradoxuri dinlăuntrul credinței ortodoxe. Acest adevăr fundamental este ipostaziat în moduri diverse: spunem ca Dumnezeu nu poate fi cunoscut în Ființa Sa dumnezeiască în timp ce afirmăm că Îl putem cunoaște prin energiile Sale (necreate). Nu-l putem cunoaște și totuși trebuie să-L cunoaștem.

Cea mai profundă învățătură a Bisericii este aceea că Dumnezeu Care nu poate fi cunoscut S-a făcut cunoscut nouă prin întruparea lui Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Ceea ce nu putea fi cunoscut  ne-a fost acum dat (spre cunoaștere).

Există un anumit număr de realități existențiale de luat în seamă care decurg din aceste învățături:

  • Ce știu de Dumnezeu mai degrabă decât despre Dumnezeu?
  • Este Dumnezeul pe Care Îl cunosc mai mult decât proiecțiile mele personale ?
  • Trebuie să fac ceva pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu ?
  • Este nevoie de ceva mai mult dincolo de mine și de eforturile pe care le depun pentru a-L cunoaște pe Dumnezeu ?
  • Ce legătură există între această (cunoaștere) și istoria Mântuitorului Iisus Hristos ?

Diferența dintre cunoașterea despre Dumnezeu și cunoașterea lui Dumnezeu ar trebui să fie evidentă. Copilul unui om celebru e posibil să nu cunoască multe „despre” tatăl lui –dar spre deosebire de oamenii care știu „totul despre” tatăl său – el este unul dintre cei care chiar îl cunosc.

Diferența este mai mult decât o chestiune de grad. Un tip de cunoaştere este complet derivat –  pot fi obţinute informații fără nici un contact cu persoana în cauză.

Am observat acest lucru ciudat când, în urmă cu 15-20 de ani, Bugs Bunny, personajul de desen animat, și-a sărbătorit cea de-a cincizecea „aniversare”, însoțit de articole mari  în reviste și de analize. Bineînțeles, toate discursurile învățate au fost despre cineva care nu există (cel puțin în înțelesul uzual al cuvântului). Astfel există o formă de teologie și gândire religioasă care nu are nevoie de credința în Dumnezeu (bineînțeles, ambele sunt forme false ale teologiei). Teologia care începe cu un punct de vedere asumat al cunoașterii revelate și apoi continuă să construiască pe eforturile gândirii raționale pur umane este puțin mai bună decât teologia fără credința în Dumnezeu.

Dumnezeu nu este o axiomă care poate fi asumată ca și când El ar fi o formulă matematică.

Bineînțeles când spun „Îl cunosc pe Dumnezeu” rămâne întrebarea „Mă aflu în înșelare?” De unde știu dacă experiența mea nu este altceva decât propriile proiecții interioare? Sfantul Petru a scris, „Aceasta știind mai  dinainte că nicio proorocie a Scripturii nu se tâlcuiește după socotința fiecăruia” (2 Petru 1,20). Același lucru se aplică, în general, și experienței noastre cu Dumnezeu. Ce știu eu despre Dumnezeu și este în duh cu experiența Bisericii de-a-lungul veacurilor? Totuși această cunoaștere a lui Dumnezeu nu poate fi descrisă ca fiind „obiectivă”; este, cu toate acestea, o percepție intuitivă comună. Nu este vorba doar de faptul că eu Îl cunosc pe Dumnezeu, ci că noi Îl cunoaștem pe Dumnezeu – și mărturisim că Îl cunoaștem pe Același Dumnezeu.

Verbul evreiesc yada (să-mi fie iertată lipsa fontului ebraic) înseamnă „a cunoaște”, dar este folosit adesea în fragmente de tipul „Adam a cunoscut-o pe femeia sa și ea a zămislit…”. Este un cuvant profund intim care implică uniunea (unitatea, a fi una cu celalălalt) la fel de mult ca și cunoașterea. Nu este o formă pasivă  a cunoașterii. Limba engleză nu are un verb care să ne permită să facem distincția între cunoașterea pasivă și cea activă. Avem un verb, a ignora, care implică o formă activa a ignoranței (a lipsei de cunoaștere).

Cunoașterea lui Dumnezeu, în orice caz, presupune o implicare activă din partea noastră – nu este o revelație pasivă, ci o împreună-cunoaștere. Astfel Hristos, descoperindu-Se lui Saul cel răzvrătit (aproape să devină Apostolul Pavel), îi spune: „Greu îți este să lovești cu piciorul în țepușă.” El arată că Saul L-a confruntat pe Hristos în mod repetat, dar ignorând de fiecare dată eforturile venite din partea lui Dumnezeu. Răspunsul lui Pavel către lumina pe care o vede și către vocea pe care o aude este direct: „Doamne cine esti?”  Aceasta este o recunoaștere imediată a puterii revelației, și numindu-L „Dumnezeu” o recunoaștere a faptului că este gata să I se supună. Participarea noastră la cunoașterea lui Dumnezeu presupune că Îi dăruim în mod activ inimile noastre.

Genul de cunoaștere pe care îl căutăm la Dumnezeu, nu este doar o activare a noastră ci și a lui Dumnezeu. Desăvârșirea acestei cunoașteri este descrisă de Sfântul Pavel prin cuvintele, „atunci vom cunoaște precum am fost cunoscuți” (1 Cor. 13).  Dumnezeu este activ, viu și liber. El nu este un obiect inert forțat de propria Lui existență să fie disponibil voinței noastre. Dumnezeu ni Se face cunoscut în calitate de dar. Astfel, ni se cere să avem o inimă deschisă,  dorința de a fi răbdători și respect față Dar și Dătător.

Mai există o altă faptă deosebit de importantă în cunoașterea unui asemenea Dumnezeu.

Este o parte esențială a vieții apofaitce. Biserica se referă în primul rând la apofatismul teologiei, însemnând „ceea ce nu poate fi descris”. Noi cunoaștem, însă nu putem exprima întotdeauna prin cuvinte ceea ce cunoaștem. La fel, sunt multe lucruri pe care credem că le cunoaștem (inclusiv lucruri despre Dumnezeu)  ceea ce nu este adevărat. Le credem pentru că le-am auzit și  ni le asumăm ca fiind adevărate. Există mai multe învățături creștine născute din auzite (erezie) decât bazate pe o cunoaștere adevărată și vie a lui Dumnezeu. Astfel avem nevoie uneori de o formă de agnosticism creștin (admițând ceea ce nu cunoaștem) având încredere că bunul Dumnezeu ne va face cunoscut ceea ce trebuie să cunoaștem. Am fost martorul multor vindecări interioare atunci când oamenii au admis că imaginile false care i-au urmărit în viața lor nu au fost decât atât – imagini false.  Ceea ce ai învățat la Școala de duminică sau la Filosofia bobocilor (sau la un seminar pe tema asta) poate să nu fie întotdeauna corect (sau poate să fi fost înțeles greșit).

Dumnezeu este un Dumnezeu bun. El ni se oferă în Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos. Inima Evangheliei creștine este aceea că Dumnezeu Care nu poate fi cunoscut S-a făcut cunoscut pe Sine prin întruparea lui Iisus Hristos. Astfel noi nu cunoaștem un Dumnezeu înainte de Hristos, sau în afară de Hristos.

Sfântul Ioan spune, „Singur Fiul Care se află în sânul Tatălui – L-a făcut cunoscut (în Greacă „L-a explicat (L-a făcut înțeles) pe Tatăl). Astfel începem cu Hristos, întrupat, răstignit și înviat. Învățătura martorilor Apostolici este aceea că Hristos este Singurul exeget al Tatălui.

Noi nu-L putem cunoaște pe Dumnezeu- dar trebuie să-L cunoaștem pentru a știi asta. Slavă lui Dumnezeu pentru mila Lui nemăsurată!

(Parintele Stephen Freeman)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s