Sfinţi de printre noi

Primele câteva duminici după Pogorârea Duhului Sfânt sunt dedicate amintirii sfinţilor. Prima duminică este a Tuturor Sfinţilor, fiind asemănătoare modului în care Vestul sărbătoreşte/ respectă 1 Noiembrie. A doua şi a treia duminică sunt dedicate sfinţilor cu caracter naţional şi local. Biserica Ortodoxă din America sărbătoreşte Toţi Sfinţii, Toţi Sfinţii din America si Rusia, şi Toţi Sfinţii din Marea Britanie şi Irlanda (datorită numărului mare de ortodocşi americani cu origini britanice şi irlandeze). Biblia ne spune că sfinţii sunt “un nor de martori” ca şi cum ne-am trăi vieţile într-o arenă. Ei ne încurajează şi ne îndeamnă să mergem înainte, înconjurându-ne mereu cu rugăciunile lor.

Viaţa este comuniune – niciodată pură bilogie – trăim prin comuniunea cu ceilalţi. Chiar şi după moarte, trupurile noastre continuă să fie în comuniune cu pământul din jur şi cu diferitele forme de viaţă care se găsesc în rămăşiţele pământeşti. Doar în imaginaţia noastră putem exista separat de ceilalţi. Rugăciunea este cea mai des întâlnită expresie a acestei comuniuni, în special cu sfinţii. Ei se roagă pentru noi fie că le cerem sau nu, fie că vrem sau nu. Rugăciunea este vocea dragostei.

Sunt sfinţi foarte cunoscuţi, sau cel puţin, identificaţi, în viaţa Bisericii. Totuşi cei mai mulţi sfinţi rămân necunoscuţi, indiferent de rolul lor în viaţa noastră. Trebuie sa ne amintim că Sodoma şi Gomora ar fi fost salvate dacă s-ar fi găsit zece drepţi. Deşi era aşa, rugăciunile dreptului Avraam au fost ascultate. Ruda sa, Lot, şi familia lui au fost salvaţi de la distrugerea oraşelor de către îngeri. Se poate ca nimeni din cei ce citesc acest articol, să nu fie printre sfinţii pe care îi descriu. Dar putem şi trebuie să unim rugăciunea noastră cu a lor (şi cu a cetelor îngereşti) ca un val de protecţie într-o lume care adesea caută propria distrugere. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să ne rugăm în numele tuturor şi pentru toţi. Mă rog ca acest articol să fie folositor.

Asemenea multora, îmi amintesc de anii de liceu destul de bine. Şcoala noastră s-a deschis în 1965 cu clasele 7-12, printre primele şcoli în ţara noastră pentru fenomenul “baby boom.” Şcolile existente nu puteau face faţă numărul crescând al tinerilor. Când am ajuns în clasa a noua s-a hotărât ca această clasă să facă parte din gimnaziu. Dar, până am ajuns în ultimul an, clasa noastră era formată din elevi care fuseseră împreună timp de şase ani, sau mai mult decât atât. De aceea ne ştiam unii pe alţii. Ỉmi aduc aminte în special de un elev care a venit la noi în clasă mai târziu – probabil în clasa a zecea. Ceea ce m-a impresionat nu era faptul că era cel mai bun student (deşi era printre cei mai buni), că era un sportiv foarte bun, că era foarte popular în rândul feteler, deşi îmi amintesc că era tipul de băiat care ieşea de obicei cu dansatoarele.

Acest tânăr era deosebit pentru că era bun. Sau dacă nu se cade să numim un alt om bun (în lumina învăţăturii lui Hristos – Luca 18:19) atunci va trebui să spun că era blând. Nu numai că era un tânăr blând, dar blândeţea era importantă pentru el. Astfel, era blând în mod intenţionat. De multe ori am primit dovezi ale blândeţii lui – niciodată nu am auzit un comentariu răutăcios sau de la el. Era o persoană care nu mi-a adus niciodată o zi proastă.

Timpul a trecut şi acum numai locuiesc în oraşul unde m-am născut. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu mulţi din foştii colegi. M-am căsătorit cu cineva “din afară” şi rareori intru în contact cu acea parte din trecutul meu. Dar m-am gândit adesea la blândeţea unui asemenea tânăr şi la ce a devenit.

Mă folosesc de această amintire pentru a mă gândi la femomenul sfinţilor. Nu ştiu dacă blândeţea prietenului meu intră în această categorie dar îmi reaminteşte că nu toţi suntem la fel. Uneori, din diferite motive, întâlmin oameni extrem de blânzi, buni, generoşi, miloşi şi prezenţa lui Dumnezeu devine cumva tangibilă.

Recent am văzut un film despre sfântul modern Nicolae al Jicei. Sfântul a prins ambele războaie mondiale şi a trăit o perioadă în America, fiind directorul seminarului Sfântul Tihon din Pennsylvania. Ceea ce a fost deosebit despre el a fost faptul că cei din jurul lui au recunoscut, dintr-o perioadă destul de timpurie a vieţii lui, că nu este un om obişnuit. Ỉn numeroase ocazii, oameni care aveau putere politică sau bogăţie l-au descris ca pe cel mai extraodinar om pe care l-au cunoscut. A fost comparat cu profeţii din Vechiul Testament. Ỉntr-un caz a fost considerat echivalentul unei armate. Regii îi cereau sfatul care nu era strălucit din punct de vedere politic dar era recunoscut pentru blândeţe. El a reprezentat vocea lui Dumnezeu pentru mulţi din generaţia lui, incluzându-i pe cei care păreau să aibă “puterea” lui Dumnezeu datorită capacităţii de a lua decizii cu privire la viaţă şi moarte.

Ỉntr-o rugăciune cunoscută din Rugăciuni pe Malul Lacului, a scris:

Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

Vrăjmaşii m-au împins şi mai mult spre Tine, în braţele Tale, mai mult decât prietenii. Aceştia m-au legat de pământ şi mi-au răsturnat orice nădejde spre pământ.

Vrăjmaşii m-au făcut străin faţă de împărăţiile pământeşti şi un locuitor netrebnic, faţă de pământ. Precum o fiară prigonită, aşa şi eu, prigonit fiind, în faţa vrăjmaşilor, am aflat un adăpost mai sigur, ascunzându-mă sub cortul Tău, unde nici vrăjmaşii, nici prietenii, nu pot pierde sufletul meu.

Doamne, binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem. Ei au mărturisit în locul meu păcatele mele în faţa lumii. Ei m-au biciuit, când eu m-am cruţat de biciuire. Ei m-au chinuit atunci când eu am fugit de chinuri.

Ei m-au hulit atunci când eu m-am măgulit pe mine însumi.Ei m-au scuipat atunci când eu m-am mândrit cu mine însumi.Când eu m-am făcut înţelept, ei m-au numit nebun.Când m-am făcut puternic, ei au râs de mine ca de un pitic.Când am vrut să conduc pe oameni ei m-au împins înapoi.Când m-am grăbit să mă îmbogăţesc, ei m-au smucit înapoi cu mână de fier.

Când m-am gândit să dorm liniştit, ei m-au trezit din somn.Când mi-am zidit casă pentru viaţă lungă şi liniştită, ei au răsturnat-o şi m-au izgonit afară. Într-adevăr vrăjmaşii m-au dezlegat de lume şi mi-au prelungit mâinile până la veşmântul Tău.

Binecuvântează Doamne pe vrăjmaşii mei!

Binecuvântează-i şi-i înmulţeşte; asmute-i şi mai mult împotriva mea, ca fuga mea spre Tine să fie fără întoarcere; ca să se rupă nădejdea mea în oameni ca pânza de păianjen; ca smerenia să împărăţească deplin în inima mea; ca inima mea să devină mormântul celor rele. Ca toată comoara mea să o aduni în ceruri. Ah, de m-aş elibera odată de autoamăgire, care m-a încâlcit într-o mreajă cumplită a vieţii înşelătoare!

Vrăjmaşii m-au învăţat să ştiu ceea ce puţin ştiu în lume: că omul nu are pe pământ vrăjmaşi afară de sine însuşi. Doar acela urăşte pe vrăjmaşi, care nu ştie că vrăjmaşi nu sunt vrăjmaşi, ci prieteni severi. De aceea, Doamne, binecuvântează pe prietenii şi pe vrăjmaşii mei!

Sluga blestemă pe vrăjmaşi căci nu ştie, iar Fiul îi binecuvântează căci ştie. Fiul ştie că vrăjmaşii nu pot să se atingă de viaţa lui. De aceea El păşeşte liber între ei şi se roagă lui Dumnezeu pentru aceştia.Doamne binecuvântează pe vrăjmaşii mei! Şi eu îi binecuvântez şi nu-i blestem!

A fost închis în Dachau de nazişti şi persecutat de comunişti după ce au venit la putere în Serbia postbelică. Astfel, s-a mutat în America, un sfânt care nu ne-a căutat compania, dar care a fost totuşi un dar pentru noi de la un Dumnezeu blând.

Cred că fără prezenţa sfinţilor, lumea nu ar putea exista. Nu pot fi văzuţi ca o forţă politică importantă dar cred ca bunătatea şi blândeţea lor, prin voia/ harul lui Dumnezeu, întârzâie întunericul care ar veni înainte ca Lumina lui Dumnezeu să înlăture tot întunericul.

Asemenea prietenului din copilărie, nu pot explica prezenţa lor fără a face referiri în afara mediului înconjurător. Fără intervenţia lui Dumnezeu asemenea femei şi bărbaţi nu ar putea exista. Dar există. La locul de muncă, uneori în familiile noastre, în oraşele în care locuim, există o prezenţă pe care nu ne-o putem explica. Sociologia şi socio-biologia explică uşor prezenţa răului în mijlocul nostru. Răul ne dezamăgeşte şi ne întristează dar nu ne miră.

Dar cealaltă prezenţă – care se poate întâlni chiar de la vârste fragede – depăşeşte ştiinţa. Nu sunt recunoscute precum Mitropolitul Nicolae, dar aceste santinele retrase sunt acolo. Prezenţa lor într-un birou poate transforma un loc de nesuferit. Nu pot estima numărul lor, dar pot bănui că sunt peste tot. Cred că sunt acolo unde sunt pentru că Dumnezeu i-a pus acolo şi că sunt acolo pentru mântuirea noastră. Mai mult decât sfinţi, sunt precum îngeri păzitori în societate. Fără ei, întreaga lume s-ar destrăma/ prăbuşi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s