O călugăriţă regală şi îngerii

Următorul este un fragment scurt din mica carte a Maicii Alexandra ( fosta Pricipesă Ileana a României), Sfinţii Îngeri. Este de departe cel mai bun tratat pe care l-am vazut asupra subiectului, în ciuda dimensiunii mici. Această relatare scurtă ne povesteşte despre întâlnirea sa cu îngerul său păzitor la vârsta de 7 ani. În slujba Botezului, preotul în mod special se roagă ca un înger de lumină să-i fie alocat  copilului botezat pe parcursul vieţii.

„Într-o zi, dis de dimineata, când aveam sapte ani, am vazut îngerii. Sunt tot atât de sigura azi cum am fost si atunci. Nu am visat, nici „n-am avut vedenii”. Stiu precis ca erau acolo, cu mare claritate. N-am fost nici mirata, nici înspaimântata. N-am fost nici macar înfiorata, ci teribil de bucuroasa. Am vrut sa le vorbesc si sa-i ating.

angel97.jpgCamera noastra, a copiilor, era luminata de zorii zilei si am vazut un grup de îngeri, stând în jurul fratelui meu mai mic. Eram atenta, altfel n-as fi putut auzi vocile lor. Purtau vesminte lungi, vaporoase, de diverse culori pale. Parul le ajungea pâna la umeri si era diferit colorat, blond, roscat si brun închis. Nu aveau aripi.

La picioarele patului fratelui meu Mircea, putin mai la o parte de ceilati, statea o fiinta cereasca. Mai înalt si nemaipomenit de frumos, cu aripi mari, albe. În mâna dreapta purta o lumânare aprinsa. Nu parea sa apartina grupului de îngeri strânsi în jurul patului. El statea deoparte si astepta. L-am recunoscut a fi îngerul pazitor.

Am observat apoi ca la picioarele propriului meu pat statea o creatura cereasca asemanatoare. Era înalt, vesmântul era albastru, cu mâneci largi. Parul era castaniu, fata ovala si frumusetea sa n-o pot descrie, pentru ca nu poate fi comparata cu nimic omenesc. În spatele lui aripile se înaltau lateral si în sus. O mâna era ridicata la piept, în timp ce în cealalta purta o lumânare aprinsa. Doar zâmbetul poate fi descris ca angelic; dragoste, bunatate, întelegere si siguranta izvorau din el.

Încântata, am trecut peste cuvertura si, îngenunchind la capul patului, am întins mâna cu dorinta arzatoare sa-l ating pe surâzatorul meu pazitor, dar el a facut un pas înapoi, a întins mâna prevenitor si a dat usor din cap. Eram atât de aproape de el încât îl puteam atinge cu usurinta. „Oh, te rog, nu pleca”, i-am spus, cuvinte la care toti ceilalti îngeri au privit spre mine si mi s-a parut ca am auzit un râs argintiu, dar de acest sunet nu sunt sigura, desi stiu ca râdeau. Apoi au disparut.

Am fost doar un copil când mi-am văzut îngerul păzitor. Cu trecerea timpului încă mi-l amintesc şi-i conştientizez sporadic prezenţa, dar în majoritatea timpului, îl ignor…

Foto:  O copie a acestei picturi stă agăţată în prima cameră a casei bunicii mele ( şi practic în oricare casă rurală pe care o ştiu în Sud). Nu este o icoană, dar a fost în inima mea încă din copilăria mea.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s