Ziua în care Pământul s-a oprit!

Creştinii Ortodocşi sunt în pregătire de două săptămâni pentru Praznicul Adormirii Maicii Domnului, ziua care marchează moartea Maicii lui Dumnezeu. Cei cărora astfel de sărbători le sunt străine, nu înţeleg la ce ne referim noi ortodocşii – şi susţin că este o simplă sărbătoare închinata Fecioarei Maria, şi asta pentru că nouă ne place acest lucru.

Atitudinile frivole nu reuşesc să priceapă adâncimile tainei mântuirii noastre. Adormirea Maicii Domnului reprezintă una din multele căi prin care putem pătrunde acesta taina – care de fapt este Hristos – mântuirea lumii.

Viaţa creştină, aşa cum ne învăţa Sfintele Scripturi şi Sfinţii Părinţi, îşi are baza în misterul şi realitatea comuniunii. Noi nu suntem singuri pe lume, nici nu existam doar ca o adunare de oameni. Vieţile noastre sunt o comuniune de vieţi. Noi ne împărtăşim unii altora într-un fel care pătrunde adâncul fiinţei noastre. Eu sunt unic şi totuşi sunt în acelaşi timp copilul lui Jim şi al lui Nancy. Deşi eu sunt unic, mare parte din ceea ce sunt şi ceea ce am, este viaţa şi cultura lor, şi viaţa generaţiilor de fiinţe umane dinaintea mea – nu doar a rudelor din punct de vedere genetic – ci a intregii umanităţi.

Fără o astfel de înţeleger (conştienţi sau inconştienţi fiind), nu putem să iubim aşa cum ar trebui şi nu vom putea trăi aşa cum ar trebui să trăim. Viaţa ta este viaţa mea; aşa să ne ajute Dumnezeu.

Credinţa că Dumnezeu a devenit om prin Întruparea lui Iisus Hristos, nu ar avea sens şi valoare în afara realităţii vieţii înţeleasă ca şi comuniune. Acest lucru este  esenţial, precum Crezul mărturiseşte, „S-a Întrupat din Fecioară Maria şi S-a făcut Om”.

Pântecele Fecioarei nu a fost un simplu „spaţiu împrumutat” în care Dumnezeu s-a sălăşluit până la naştere, ci este în acelaşi timp acel loc şi acea sursă prin care Dumnezeu „S-a întrupat din Fecioara Maria”.

Există mai multe relatări teologice despre Iisus Hristos şi lucrarea Sa de mântuire care se concentrează aproape numai pe ideea că Iisus Hristos este Cel ce S-a jertfit pe Cruce pentru plata păcatelor noastre. Această idee tinde să se argumenteze prin ea însăşi. Nu exista nici o legătură esenţială intre naşterea Lui Iisus Hristos dintr-o Fecioară şi jertfirea lui Hristos pe Cruce ca plată pentru păcatele noastre. Nici Fecioara însăşi nu mai are în acest caz nici o legătură fiinţiala cu actele de mântuire ale lui Dumnezeu, aşa cum ne-a fost nouă relatate în Sfânta Scripturi. Astfel aceia care proclamă fecioria ei în acest caz, o fac doar pentru că aşa spune Scriptura –  nu pentru că înţeleg adevăratul rol pe care ea o are în mântuirea noastră a tuturor.

Cu toate acestea, mântuirea noastră nu este realizată printr-o plată (chiar dacă imaginea acestei plăţi apare în Sfânta Scriptură). Toate învăţăturile referitoare la Hristos din Sfânta Scriptură vorbesc despre mântuire prin unirea cu El, prin adevărata comuniune înăuntrul vieţii Lui. Întruparea Lui devine astfel parte din lucrarea de restaurare a comuniunii omului cu Dumnezeu. El devine părtaş al vieţii noastre, ca noi să fim părtaşi ai vieţii Lui. Această realitate este foartă clară în faptul că Dumnezeu nu numai că vine să locuiască printre noi, ci vine să facă acest lucru ca om, luând naştere din Fecioara Maria. El devine „carne din carnea ei şi os din oasele ei” (Fc 2:23). Şi iar, o altă imagine: „Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi. ” (Lc. 2:35 ). Maria este unită cu Hristos trupeşte şi în mod tainic şi sufleteşte.

Rolul ei în mântuirea lumii (prin unirea cu Hristos) este atât de profund încât a fost profeţit în primele capitole din Geneza (Fa. 3:15). Ea şi naşterea feciorelnica, sunt prefigurate în mod repetat, pe parcursul Vechiului Testament (cum mărturisesc Sfinţii Părinţi). Exista un cântec de laudă, cântat în timpul înscăunării unui episcop care face referire la doar o mică parte din aceste prefigurări, astfel:

Profeţii din vechime odinioară te-au proorocit,
Vas Ales, Stâlp, Tămăduitoare, Arcă,
Sfeşnic, Masa cea Dumnezeiască, Munte Umbrit,
Cădelniţa de aur, Poarta cea de netrecut,
Şi tronul Împăratului,
Pe tine te-au proorocit Profeţii din vechime.

Poate că cea mai mare colecţie de astfel de referiri pot fi găsite în Acatistul Maicii Domnului, închinat ei în secolul al – 6 – lea. Aceste prefigurări şi deasă lor folosire de către Sfinţii Părinţi decurg din înţelegerea fundamentală a mântuirii ca şi comuniune.

Astfel, ea, ca Mamă a lui Dumnezeu, aparţine lui Hristos. Ea aparţine Lui ca Vas Ales cu mană cerească (ea este Vasul care a ţinut în el Pâinea Vieţii). Ea aparţine Lui aşa cum mugurii aparţin toiagului lui Aaron, care au dat roadă (naşterea Lui din sânul ei feciorelnic, este ca viaţa care izvorăşte din toiagul lui Aaron lipsit de viaţă); ea este tabla aşa cum Hristos este cuvântul inscripţionat pe aceasta; ea este sfeşnicul aşa cum Hristos Însuşi este lumina, etc.

Aşa cum Crezul ne spune, Hristos S-a îngropat şi a Înviat a treia zi după Scripturi. Asta nu înseamnă „în conformitate cu scrierile Evangheliei”, ci „în conformitate cu Scripturile Vechiului Testament” (vedem în primul rând 1 Corinteni 15:3).

Prin ochii Sfinţilor Părinţi şi a Tradiţiei Bisericii, începem să vedem că, în conformitate cu Scripturile sunt mai mult versete care vorbesc de naşterea feciorelnică a Macii Domnului decât cele care se referă la jertfă lui Hristos pe Cruce ca plată pentru păcatele noastre. Evanghelia dăruita noua conţine o înţelegere globală a mântuirii şi firul ei istoric, şi explică acest lucru încet pas cu pas până la sfârşit.

Unirea cu trupul Maicii Domnului este unirea cu umanitatea noastră – de fapt cu toată creaţia. Hristos ia toată creaţia cu Sine în procesul mântuirii, purtând-o cu El de la moarte, în Iad şi apoi la viaţă, înviind-o cu El a treia zi din nou. Astfel, cum Sf Apostol Pavel spune:

„Deci ne-am îngropat cu El, în moarte, prin botez, pentru că, precum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, aşa să umblăm şi noi întru înnoirea vieţii; Căci dacă am fost altoiţi pe El prin asemănarea morţii Lui, atunci vom fi părtaşi şi ai învierii Lui, Cunoscând aceasta, că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, ca să se nimicească trupul păcatului, pentru a nu mai fi robi ai păcatului.”  (Romani 6:4-6).

Aceste observaţii cu privire la moartea şi învierea în contextul Botezului, în care „am fost uniţi,” au sens doar în înţelegerea mântuirii ca şi comuniune.

Moartea Mamei lui Dumnezeu (pentru că Cel care S-a născut din ea este Dumnezeu adevărat şi om adevărat) prăznuită în Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, este ceva ce priveşte întreaga creaţie. Întruparea acesta nu s-a întâmplat doar pentru a fi o simplă încarnare din sânul Fecioarei, ci pentru a se uni cu întreaga creaţie. Şi aşa creaţia însăşi „Suspină şi suferă” pentru că aşteaptă desăvârşirea  mântuirii noastre.(Romani 8). Sau cum Biserica cântă:

„De tine se bucură, ceea ce eşti plină de dar, toată făptura, soborul îngeresc şi neamul omenesc; ceea ce eşti biserică sfinţită şi răi cuvântător, lauda fecioriei, din care Dumnezeu S-a întrupat şi prunc S-a făcut Cel ce este mai înainte de veci. Că braţul tău – scaun l-a făcut şi pântecele tău mai desfătat decât cerurile l-a lucrat. De tine se bucură, ceea ce eşti plină de har, toată făptura, mărire ţie!”

Adormirea ei este într-adevăr, o zi în care Pământul s-a oprit

Pentru că Maica noastră a tuturor trece de la moarte la viaţă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s