Nu eşti un personaj biblic!

Evenimentele care primesc mai multă atenţie decât merită în emisiunile de ştiri nu sunt subiectele pe care prefer să le postez pe blog. Cu toate acestea, dezvăluirile săptămânii trecute privind infidelitatea încă unui politician a oferit un aspect care merită comentat (sau aşa mi se pare mie). Şi anume să foloseşti Biblia ca să analizezi o anumită situaţie din viaţa personală a cuiva.

Există o lungă istorie a unor astfel de situaţii. Părinţii pelerini care au venit în America au recunoscut aspecte din situaţia lor în evenimentele din Biblie (sau Biblia în situaţia lor) astfel încât pelerinii albi au fost văzuţi ca îndeplinind rolul Israeliţilor în această ţară, Ţara Făgăduinţei, în timp ce americanii nativi au fost văzuţi în rolul Canaaneiţilor. Astfel generaţii de urmaşi ai lui Iosua s–au trezit simţindu–se îndreptăţiţi biblic de genocidul populaţiei native americane. Unele din acele lecturi Biblice continuă să aibă ecouri în imaginaţia populară a acestor zile. A fost un mod greşit de a interpreta teologic lucrurile în secolul XVII şi este şi astăzi. Învăţătura principală care reiese din acest mod greşit de a intepreta lucrurile ar fi: nu eşti un personaj Biblic.

Săptămâna trecută am văzut un guvernator mărturisindu–şi infidelitatea, alegând să rămână în funcţie, analizând cu voce tare în faţa membrilor cabinetului său povestea Regelui David. Regele David a fost, bineînţeles, vinovat de adulter (şi în relatarea biblică aceasta l–a costat viaţa fiului său). Este o poveste despre pocăinţă şi despre o mare suferinţă interioară, la fel cum e o poveste şi despre mila lui Dumnezeu.

Dar nu este o poveste model la care persoanele sunt invitate să facă comparaţii proprii.

Vechiul Testament este Scriptura autoritară pentru Creştini şi are o istorie interpretativă dată de către Biserică. În mare măsură, această interpretare este tipologică în caracter – poveştile sale sunt văzute ca tipuri şi prefigurări ale adevărului care urmează să fie descoperit în Iisus Hristos. Astfel, Hristos este cel de–al doilea “Adam” şi primele capitole din Geneză sunt citite cel mai bine cu acest fapt interpretativ în minte.

Dacă pelerinii ar fi citit Vechiul Testament corect (prin prisma Noului Testament) ar fi putut foarte bine să aplice povestea Ţării Făgăduinţei, dar numai ca Împărăţie a lui Dumnezeu căreia se puteau oferii ca slujitori ai acelora cărora le predicau. Povestea nu binecuvântează un creştin să încalce porunca: să nu ucizi. Războiul Sfânt este străin de creştinism şi este pur şi simplu erezie în cazul în care este predicat.

Îmi amintesc de povestea unui preot de acum câţiva ani care a abandonat preoţia cu mare festin în cursul unei Sfinte Liturghii, duminca. Ce a pus pe mulţi în încurcătura a fost explicaţia sa: se vedea ca Iona – iar Biserica sa ca pe o navă ce se scufunda. Singura cale de a–şi salva nava scufundândă era să–l arunce pe Iona peste bord. Pare puţin improbabil că oricare ar fi fost cazul, trebuia să demisioneze din funcţie. Dar povestea lui Iona nu este despre aruncarea preoţilor peste bord ca să salvezi parohia care se “scufundă”. Are un înţeles diferit. Este mai bine pentru preotul care are probleme să caute ajutor şi pocăinţă şi nu să stârnească un dramatism biblic. Drama este iluzie.

Problema cu o astfel de folosire a imaginaţiei Biblice este că pur şi simplu nu are control. Imaginaţia noastră proprie este cea care alege povestea biblică care ni se potriveşte, imaginaţie care este în general partea înşelătoare a minţii noastre). Un guvernator ajunge să joace rolul Regelui David, şi, surpriză, el ar trebui să fie iertat, nu să fie făcut să–şi dea demisia din postul său.

Un grup de colonişti albi ajunge să se joace dea cuceritorii israeliţi şi nu simte niciun fel de scrupule când omoară bărbaţi, femei şi copii. Un preot, care probabil are nevoie de vindecare sufletească, joacă rolul lui Iona în faţa unei mulţimi care nu are nici cea mai vagă idee că joacă într–o piesă de teatru. Evanghelia nu este propovăduită – sufletele nu sunt mântuite – Biblia este pur şi simplu ridicularizată.

Pentru noi toţi – Scriptura este relevantă din punct de vedere teologic. Oricum, relevanţa Sa nu ar trebui să vină ca o descoperire personală care ne spune care personaj suntem în paginile sale. Astfel de jocuri par înspăimântătoare, ca şi jocurile de pe Facebook: “Care dintre civilizaţiile antice eşti tu?” sau alte astfel de non – sensuri.

Nu eşti un personaj Biblic – altul decât unul indicat de Noul Testament – unul care şi–a pus credinţa în Hristos şi a crezut în El şi în mântuirea pe care o dă El. Experienţele noastre de transformare ar putea fi oricare– dar transformarea Sfântului Pavel de pe drumul Damascului nu este cerută altcuiva decât Sfântului Pavel.

Comportamentul pelerinilor, preoţilor şi guvernatorilor ar trebui să fie ghidat de aceleaşi învăţături morale care se aplică tuturor creştinilor. Nu există circumstanţe speciale care, ca şi personaje Biblice, ne–ar excepta pe noi de la pocăinţă şi resonsabilitate, necesare tuturor. Cuvintele lui Hristos, adresate tuturor şi fiecăruia sunt aceleaşi: “Pocăiţi–vă! Căci s-a apropiat Împărăţia Cerurilor.” Dacă o astfel de pocăinţă ne–ar costa un post politic sau chiar şi un continent – aşa să fie. Acesta este personajul care am fost meniţi să fim.

One thought on “Nu eşti un personaj biblic!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s