Cum arată Crăciunul

Una dintre caracteristicile cele mai izbitoare ale Evangheliilor este reacţia frecventa a ucenicilor dupa Invierea lui Hristos: îndoiala. Întotdeauna am fost înţelegător la îndoielile şi ezitările ce le-au însoţit lucrările în timpul slujirii lui Hristos. Ei sunt aproape duioşi în incapacitatea lor de a înţelege cine este de fapt Hristos. Cu toate acestea, aceeaşi incapacitate de a înţelege lucrurile după Înviere, pare aducă după sine și alte dificultăţi. Ce avea Învierea așa de special încât n-o putea crede sau nu vroiau s-o creadă? Un om moare şi este înmormântat. Dar El nu este îngropat şi în același timp nu este doar un simplu om resuscitat sau înviat, ci manifestă o forma de existenţă complet nouă. Numiţi-o Înviere sau cum doriţi, dar se pare că Hristos a prezis aceasta realitate de mai multe ori înainte să se întâmple. Care era atunci problema ucenicilor ?

Problema pare să fie mult mai profundă, atat atunci cât şi acum. Dacă Învierea aparţinea de o clasificare a evenimentelor pe care lumea le putea vedea, măsura, studia şi ajunge la un acord “ştiinţific”, nu ar fi fost nici o dificultate în a crede. Dar Învierea nu aparţine unor clasificări generale. Ea însăși determină apariția unei clase noi. Sunt mulţi care doresc să vorbească despre Înviere ca şi cum ar vorbi despre un accident de maşină la colţul farmaciei. Orice a fost, este mult mai mult decât atat,  într-adevar ceva complet diferit, nu ca orice altceva.

Şi aici se manifestă problema revelaţiei divine. Scriitorii creştini ortodocşi au obiceiul de a rosti lucruri precum: “Dumnezeu va salva lumea prin frumuseţe” (Dostoievski) sau “Icoanele vor salva lumea” (recent în First Things – Primele lucruri – un jurnal ecumenic), afirmaţii ce îi determină pe oamenii să se îndepărteze. Dar în inima lor, astfel de afirmații încearcă să spuna ceva despre natura Învierii şi efectele sale în lumea noastră.

Învierea lui Hristos este ceva complet nou. Este o manifestare a lui Dumnezeu cum nu am văzut niciodată. Este Adevarul întrupat, nu adevarul aflat de un om de vârstă medie. Eu am 58 de ani şi sunt foarte diferit faţă de cum eram la 10 ani. Sunt foarte diferit şi faţă de cum voi fi peste 100 de ani (probabil nu veţi vrea să vedeţi asta). Astfel, normal că nu vom vedea niciodată ceva într-o stare veșnică, neschimbătoare. Învierea este exact contrariul. Ea nu face parte din clasificarea lucrurilor create, ea este necreată în faţa ochilor noştri.

Astfel, Biserica înfăţişează Învierea prin intermediul icoanelor, nu prin portrete sau prin “adevarul” ce se află în faţa ochilor noştri. Icoanele pictează Adevărul într-o manieră ce intenţionează să evidenţieze Învierea. Drept dovadă, Biserica nu scrie despre Înviere aşa cum scriem noi despre alte lucruri, pentru că Învierea nu este unul din lucrurile despre care putem noi scrie, ci este ceva cum nu s-a mai văzut. De aceea Parinţii Bisericii au spus că “Icoanele transmit prin culoare, ceea ce Biblia transmite prin cuvinte”.

Şi amandoua sunt legate de revelaţie. Biblia ne spune: “Fericiţi cei cu inima curată, căci ei Îl vor vedea pe Dumnezeu”. Eu nu sunt cu inima curata, dar cred că am întâlnit asemenea persoane. Cel puţin am citit despre asemenea persoane şi ştiu că ele pot vedea ceea ce eu nu pot vedea, într-un mod necunoscut mie.

Toate acestea duc la mântuire. Mântuirea nu înseamnă sa ajungi într-un loc ferit de focurile iadului. Aceasta este o problema de transport, în cel mai bun caz, sau o problemă juridica, în cel mai rău caz. Mântuirea este despre cum să schimbi oamenii ca mine sau ca tine. Este vorba despre schimbare, văzând astfel că Învierea devine posibilă.

În acest sens, Dumnezeu va salva într-adevar lumea prin frumuseţe. Problema este că foarte puţini au văzut vreodată frumuseţea. Daca aţi văzut frumuseţea, atunci veţi fi de acord cu această afimaţie. Caracterul ei evident, ar fi de fapt într-adevăr neîndoielnic. Faptul că oamenii sunt împotriva frumuseţii (sau a icoanelor) nu înseamnă decât că nu văd sau nu pot vedea. Nici eu nu văd, în mare parte a timpului.

Dacă aş vedea aşa cum ar trebui să văd atunci ochii mei nu ar vedea vrajmaşii sau cei asemenea lor. Nu că alţii nu ar putea să intenţioneze să-mi fie duşmani sau să-mi vrea răul, dar sunt ochi care văd dincolo de toate acestea; văd Adevarul din acea persoană. Daca aş avea ochi să văd, dragostea nu ar fi o problema de neîntrecut, ci ar fi clară precum Învierea în sine.

Şi astfel ne apropiem şi mai mult de praznicul Naşterii Domnului. Fiecare inimă ar trebui să Îi pregatească sălaşul. Mai mult decât atât, fiecare inimă ar trebui să se roage pentru a vedea Frumuseţea, pentru a înţelege cu adevărat sensul Icoanei şi Evangheliei Naşterii, pentru a vedea ceea ce ne scapă privirii în fiecare zi, pentru a vedea că suntem orbi şi că îi conducem şi pe alţii spre orbire.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s