Focul Crăciunului

Fiind un copil din Sud, obişnuit cu obiceiurile şi poveştile regiunii mele, ştiam bine că există „focul iadului”. Indicatoarele de pe marginea drumului arătau destinul veşnic al celor care nu erau mântuiţi. În anii de mai târziu am descoperit că mulţi creştini percep focul din iad într-un mod literal şi vorbesc de parcă raiul în sine depinde de arderea în flăcări a sufletelor nenorocite.

Acesta nu pare începutul unui articol despre Crăciun. E perioada anului în care cântăm „Pace pe pământ, între oameni bunăvoire” şi pe cât posibil îi uităm pe acei oameni care, aşa cum spun unii, nu vor sărbători niciodată Crăciunul, devenind ei înşişi un buştean de Crăciun ce arde în focul veşnic, spre uşurarea multora.

În mod ciudat, Biserica Ortodoxă, în Duminica dinaintea Crăciunului îi sărbătoreşte pe strămoşii lui Hristos, amintindu-şi de drepţii Vechiului Testament a căror lucrare a preînchipuit venirea lui Hristos în lume. Cea mai proeminentă figură, a cărei icoană ocupă locul central al cinstirii ortodoxe în această Duminică, este cea a Celor Trei Tineri, care au fost chinuiţi în cuptorul Babilonului şi au refuzat să se închine idolului regelui rău.

Istoria Celor Trei Tineri este povestită în cartea lui Daniel şi este dezvoltată în ediţia grecească (LXX) a cărţii lui Daniel. Aici ni se spune că, deşi tinerii au refuzat să execute ordinul regelui şi au fost aruncaţi într-un cuptor încălzit de şapte ori mai mult decât de obicei:

Îngerul Domnului a coborât în cuptor alături de ei şi a înlăturat flăcările arzătoare ale cuptorului. El a făcut interiorul cuptorului să fie ca şi când o adiere plină de rouă ar sufla prin el, astfel că focul nu i-a atins deloc, nici nu le-a provocat durere, nici nu i-a tulburat.

Aici este minunea Crăciunului, înfăţişată nouă în ilustrarea tipologică a Vechiului Testament! Un imn din Biserică închinat Naşterii Domnului spune: „Fii Vechiului Legământ care au umblat în mijlocul focului, dar nu au ars, au preînchipuit pântecele Fecioarei, care a rămas neatins când a născut mai presus de fire”. Ca focul pe care Moise l-a văzut arzând în rug, şi acest foc arde, dar nu mistuie. Este Energia Divină a lui Dumnezeu, după cum spun mai mulţi Sfinţi Părinţi. „Căci Domnul Dumnezeul tău este foc mistuitor” (Deuteronom 4, 24). Dar El este şi foc care arde şi totuşi nu mistuie.

Însuşi Hristos spune: „Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!” (Luca 12, 49) Crăciunul este şi el aprinderea acestui foc. La venirea Lui, toate se apropie de judecată. Cei înţelepţi îşi află mântuirea, un rege rău îşi află decăderea. Îngerii cântă într-un fel care depăşeşte orice laudă adusă vreodată. Israelul devine pământul pe care păşeşte Dumnezeu şi Ţara Făgăduinţei devine Ţara Împlinirii.

Acesta este şi focul care se aprinde deasupra capetelor Apostolilor la Cincizecime şi îi umple de Duhul Sfânt. Este focul harului lui Dumnezeu care ne schimbă, care arde patimile noastre şi care desăvârşeşte lucrarea dreptăţii.

O, Noapte Sfântă, lumina străluceşte minunat!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s