Pân’ la ultima suflare

Zis-a avva Antonie către avva Pimen: aceasta este lucrarea cea mare a omului, că greşeala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu şi să aştepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă.

Pentru mine, ca şi pentru alţi cunoscuţi, lupta împotriva păcatului şi a ispitei este, aşa cum Părinţii o descriu, o luptă pân’ la ultima suflare. Majoritatea luptelor pe care le ducem ne sunt cu totul interioare – nu pot fi observate de nimeni altcineva. Mă gândesc la multele lucruri împotriva cărora cineva se luptă – care sunt de obicei aceleaşi zi de zi. Iar majoritatea a ceea ce ne ispiteşte aparţine de ceea ce şcolile moderne de autoperfecţionare numesc ”defecte de caracter”. Nu este o denumire greşită – este într-adevăr foarte descriptivă. Ceva în mine care nu funcţionează cum ar trebui – şi care se regăseşte în starea mea zilnică – ale cărui rezultate sunt ispita şi lupta (dacă cineva este îndeajuns de norocos să-şi amintească să lupte).

Sunt deasemenea conştient de chestiuni mai ample care fac lupta cu atât mai dificilă. A se lupta cineva împotriva păcatului când este copleşit de depresie este aproape imposibil – depresia în sine ne”fură” toată energia necesară luptei.

La acestea se mai adaugă deasemena şi aşezarea vieţii noastre moderne. Nu trăim într-un sat Ortodox ci în lumea stranie a modernităţii (sau cel puţin majoritatea dintre noi o facem). Cei mai mulţi dintre noi se află la mile depărtare de familia lor şi foarte adesea la mile depărtare de biserica lor parohială. Nu ne-am construit lumea în care trăim pe baza celei mai importante întrebări: ”Care este cea mai bună cale de a construi o lume?” Economia şi alţi factori ne-au proiectat adesea lumea în locul nostru (în special în America).

În mijlocul acestor lucruri, cele mai fireşti consolări pentru existenţa noastrî împresurată de probleme sunt adesea foarte îndepărtate. Astfel, atunci când folosesc un argument pentru existenţa şi iubirea lui Dumnezeu pornind de la frumuseţe – mulţi sunt prea ocupaţi ca să fi întâlnit frumuseţea în acea zi. Nu a fost cel mai important lucru din viaţa noastră. Nu ne-am construit comunităţile în jurul unui asemenea lucru.

Timp de mulţi ani o frumuseţe incontestabilă a fost pentru mine zi de zi stabilitatea familiei mele. Din cea mai fragedă vârstă până la maturitatea lor de acum, copiii mei au constiuit o sursă stabilă de bucurie în uimirea pură faţă de bunătatea lui Dumnezeu – chiar şi atunci când au fost mai puţin decât perfecţi. Soţia mea a ocupat acelaşi loc. De multe ori parohiile mi-au au oferit o asemenea alinare, măcar de-aş primi-o – iar altarul nu m-a dezamăgit niciodată.

Lângă uşa biroului meu am un anunţ – este un citat din Philon, filosoful evreu:

“Fii îngăduitor. Fiecare din cei pe care îi întâlneşti duce o luptă grea.”

Şi mi se pare că este adevărat. Bănuiesc că era adevărat atunci când Philon a scris-o cu circa 2000 de ani în urmă. De aceea nu este nevoie să dau vina pe modernitate pentru ceea ce pare să fi fost o experienţă umană perenă.

Dar trebuie să fiu îngăduitor şi să mă rog pentru frumuseţea lumii ce mă-nconjoară, pentru ca alţii să o vadă şi pentru ca şi eu să o văd. A strânge mâna lui Dumnezeu în mijlocul rugăciunii înseamnă să păşeşti cu siguranţă în orice situaţie. Fie ca Dumnezeu să ne dăruiască tuturor vederea Împărăţiei Sale şi să ne angajăm în luptă pân’ la ultima suflare.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s