În căutarea credinţei

 

 

 

Doi dintre autorii mei preferați ortodocși contemporani, mitropolitul Antonie Bloom și părintele Sofronie Zaharov, au ceva în comun care, pe mine personal, mă atrage. Și anume, faptul că ambii includ în poveștile lor căutarea lor proprie a lui Dumnezeu, inclusiv confesiuni referitoare la înfruntarea ateismului modern. Eu personal nu am fost niciodată ateu – acesta e un drum al credinței pe care nu am simțit niciodată nevoia să merg. Înțeleg foarte bine cum cineva ar putea să ajungă în acel punct în care să simtă nevoia să se arunce în propriul lui abis. La fel de bine înțeleg și faptul că unii oameni sunt atât de furioși pe creștini și pe alți oameni religioși, încât preferă să nu aibă nimic de-a face cu asta – cu Dumnezeu adică.  Necredința nu e în contradicție cu vremurile noastre – e una din simptomele ei. Când vorbesc cu fiica mea cea mai mică, de 16 ani, aud de fapt un adolescent care preferă să nu facă mari distincții între oameni. Uit, de fapt, că experiența ei cu radioul și televiziunea (cel puțin atunci când un adult are control) a fost în mare parte să asculte figuri publice nu discutând, ci strigând unii la alții. A trecut prin două perioade electorale, în care oamenii erau atât de vehemenți privind opțiunea lor politică, încât abia se putea discuta civilizat.  Dacă tinerii par să spună “Noi am vrea să ne înțelegem între noi pur și simplu”, s-ar putea să fie nu din cauză că sunt “părtinitori” pentru care nu există adevăr. Ei rareori întâlnesc oameni care proclamă adevărul, dar care în același timp să nu distrugă pe alții cu el. Sunt intimidați. Tot ce și-ar dori ei e un pic de pace. Pentru copiii mei, probabil cele mai profunde experiențe le–au avut când s-au întâlnit cu alți copii ortodocși – fie la școala de vară ortodoxă, fie la un consiliu general al Bisericii Ortodoxe dinAmerica. La oricare din acestea, motivul pentru care ne adunaserăm acolo a fost credința comună – și nu o ceartă.

 Bănuiesc că vremea politeții a trecut pe lângă noi. Merită să te cerți pe anumite teme (cum ar fi viața unui copil nenăscut). De asemenea, e adevărat că dușmanii religiei au declarat că țelul lor este dominația globală. Aceasta nu prevestește un viitor liniștit, pașnic. Dar nici nu înseamnă sfârșitul unei căutări sincere a lui Dumnezeu. Fiecare epocă are frământările sale, provocările sale. Dar toate sunt în mâinile lui Dumnezeu ale cărui scopuri nu sunt zadarnice.

 Mă rog pentru copiii noștri – mai ales, ca ei să vadă suficient creștinism autentic ca să persevereze în credința lor. Mi se pare interesant că unul din ginerii mei, acum preot ortodox, a fost puternic atras de ortodoxie la întâlnirea sa cu Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai din adolescență. De asemenea, un enoriaș din parohia mea și un catehumen  au ajuns la râvna ortodoxiei după ce au vizitat Rusia.

 America are nevoie de mănăstirile sale. Are nevoie de parohii. Are nevoie de famii ortodoxe practicante.  Are nevoie de oameni care cred în Dumnezeu și care își trăiesc viața ca și cum această credința contează. Hristos a întrebat: “Când va veni Fiul Omului  va gasi, oare, credinţa pe pământ?”  (Luca 18:8)

Vor găsi copiii noștri credință pe pământ înainte de venirea Lui? Să dea Domnul!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s