Geografia Iadului

Parabola Bogatului şi a Săracului Lazăr (Luca 16:19–31) are o istorie lungă de a tachinare a creştinilor într–un teritoriu periculos. Bănuiesc că mulţi, dacă nu cei mai mulţi dintre Creştini, au mai mult decât o mică curiozitate despre viaţa de după moarte. Vrem să ştim ce se întâmplă. Vrem să ştim “cum merg lucrurile”. Şi această parabolă – cel puţin la suprafaţă – pare să dea mai multe indicaţii despre “cum merg lucrurile” decât aproape oricare alt pasaj din Biblie.

Ea ne oferă o geografie a caracterelor: Lazăr este în “sânul lui Avraam” aparent bucurându–se de lucrurile bune; omul bogat este în Iad şi în chin; ni se spune că există “o prăpastie mare între cele două” astfel încât nimeni să nu poate trece din Iad în sânul lui Avraam şi nimeni din sânul lui Avraam să meargă în Iad.

Mă interesează că mulţi creştini folosesc această parabolă ca o “hartă” a vieţii de apoi, sau cel puţin ca o poveste care sprijină “harta” lor proprie a vieţii de după moarte.

Cea mai importantă caracteristică a unei astfel de hărţi este chiar caracterul “fix” al geografiei lor. Ceea ce li pare foarte important pentru ei este că un personaj este într–un loc şi celălalt personaj este în alt loc şi nu este niciun fel de trecere între cel două.

S–ar părea că motivul pentru care unora dintre creştini le place aceasta este că se potriveşte cu harta lor proprie despre Dumnezeu şi viaţa de după moarte. Sunt aceia cărora se pare că le place ca lucrurile să fie stabile şi statornice – de aceea vreau să spun că vor o viaţă după moarte (şi o viaţă înainte de moarte) cu reguli clar definite, graniţe, legi de neclintit şi alte asemenea. Într–o astfel de hartă a lucrurilor – cei care se supun regulilor, respectă limitele şi învaţă legile, fac bine. Cei care nu fac – sunt pedepsiţi. O astfel de lume – li se pare lor, este modul în care lucrurile ar trebui să fie, şi să fie cel mai bun mod de a recompensa binele, a corecta răul sau a pedepsi depravarea.

Aş putea adăuga că dacă vrei o astfel de lume – atunci este mai bine dacă poţi găsi o cale de a–L asigura pe Dumnezeu în calitate de girant. Mulţi oameni fac asta sub titulatura de “dreptatea lui Dumnezeu”. Ei vor spune că “Dumnezeu este drept şi nu–şi poate nega dreptatea Sa”, astfel obligându–l pe Dumnezeu să aibă reguli foarte clare şi să garanteze că nu–Şi va încălca propriile Sale reguli.

 Câteva lucruri de notat:

 1. Nu există nicio hartă a vieţii de apoi. Indiferent de descrierile din această parabolă – scopul acestei parable nu este să ne înveţe topografia Raiului şi a Iadului. Unde, voi întreba eu, este Sânul lui Avraam? Cum ne gândim la el ca la un loc? Iadul are aceeaşi problemă – unde îl localizăm? Ca şi pentru marele abis – din ce este alcătuit abisul? Ce fel de obstacol este de netrecut în aceste circumstanţe?

Ideea parabolei se găseşte la finalul său: “Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi.” Nu este o parabolă despre topografia vieţii de apoi, dar un comentariu despre viaţa noastră actuală şi despre reticenţa noastră de a auzi Evanghelia.

2. Important, şi vă rog reţineţi cu atenţei: indiferent cât de mult unii ar dori ca lumea – în special lumea lui Dumnezeu –să poată fi descrisă în reguli definite clar, cu limite şi legi ferme – nu este cazul. Dacă este o “regulă” de orice fel – este Însuşi Dumnezeu – este personală – şi este definită numai de milă, dragoste şi bunătate.

Şi astfel “Drumul” înainte, înapoi, sus sau jos, oricum vreţi să descrieţi călătoria noastră în Împărăţia lui Dumnezeu – “Calea” urmează numai harta inimii lui Dumnezeu. Dacă vreţi să ştiţi drumul de urmat – dacă vreţi să ştiţi cum merg lucrurile – atunci trebuie să cunoaşteţi inima lui Dumnezeu. Trebuie să–L cunoaşteţi pe Dumnezeu Însuşi.

Şi aceasta este tot ce este nevoie să ştim pentru viaţa de aici – şi viaţa de apoi. Dumnezeu Însuşi este raiul nostru- şi în învăţăturile Sfinţilor Părinţi – Dumnezeu Însuşi este iadul nostru – pentru că iadul nu este altceva decât refuzul nostru auto–impus de a accepta dragostea lui Dumnezeu. Refuzul este acela care ne aduce suferinţa.

Dacă avem ochi să vedem – deja călătorim pe drumul raiului şi al iadului – deja locuim în sânul lui Avraam sau în chinurile Iadului. Geografia acestei călătorii este geografia iubirii şi a milei, a bunătăţii şi a iertării – sau din contră – a urii şi a judecăţii, a violenţei încântării de sine, a bârfei şi a calomniei.

Judecaţi singuri – pentru că toţi le–am experimentat pe ambele. Unde vrem să locuim? Veste bună este că şi dacă prăpastia este fixată în inima noastră – chiar dacă zidul sau abisul au fost ridicate în noi – Hristos a fost acolo. El s–a coborât în Iad. Dacă priveşti în interiorul tău – în întunericul iadului tău propriu – îl vei găsi pe Hristos acolo pentru că El s–a dus acolo ca să te caute. Şi la fel de sigur cum El a călcat cu moartea pe moarte – El poate călca pe propriul tău iad şi să te înalţe în Împărăţia luminii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s