În pântecele balenei

Minunata carte a lui Iona, citită în întregime de Sâmbăta Mare, include o rugăciune foarte bogată care este evident destinată a fi rostită chiar din iad – de aceea a fost inclusă în slujba din Sâmbăta Mare, ziua în care Hristos proclamă libertatea pentru aceia care se afla “închişi”.

Precum fraza din Psalmul 139, “dacă e să cobor în abis, Tu eşti acolo”, această rugăciune a lui Iona este un lucru care ne aminteşte în mod usturător atât de eliberarea noastră finala, dar, cred eu, şi o asigurare constantă a prezenţei continue a lui Iisus cu noi aici şi acum – şi nu e vorba numai de o prezenţa Lui cu noi – El este prezent lângă însăşi natura şi caracterul vieţii noastre şi lângă situaţia noastră.

Nu văd lumea cu ochi răi, dar cred că mare parte din existenţa lumii este marcată de un caracter “diavolesc”. Doar suferinţa şi boala dau existenţei noastre mare parte din acest caracter. În bogăţia culturii noastre, trăim o existenţă bifurcată. Oamenii tind să stea departe de scenele de suferinţă reală. Azilele nu sunt vizitate de mulţi oameni în afară de familiile celor care stau acolo (şi până şi acestora le vine greu uneori). Alte lucruri legate de sărăcie şi boală sunt departe de ochii noştri. În mod ciudat, mulţi oameni care fac parte din cultura noastră nu au văzut niciodată pe cineva cum se naşte cineva sau cum moare. Noile tehnici pentru naştere au făcut să crească numărul de oameni care au măcar o idee despre ce înseamnă a naşte un copil. Cu toate acestea, murim, practic, singuri.

Am spus că trăim o existenţă bifurcată (ruptă în două), pentru că deşi evităm contactul real, direct cu suferinţa, facem filme despre suferinţă. Astfel, există multe filme despre holocaust, deşi naţiunea noastră nu a acceptat mulţi refugiaţi evrei la momentul respectiv. Mie mi se pare ca preferăm ca experienţele noastre să fie virtuale. Chiar şi când vine vorba de sex (tocmai sexul) – industria pornografică este în floare, deşi cea mai mare parte a ei nu implică contactul direct cu o altă persoană (ca să nu mai vorbim de pericolul pe care-l reprezintă pentru copii).

Spunând toate acestea, nu cred ca exagerez când mă gândesc la locul în care trăim cu toţii ca fiind oarecum diavolesc. Poate tocmai faptul că evităm caracterul diavolesc al realităţii este, de fapt, cel mai diavolesc aspect al lumii moderne. Maica Tereza locuia într-unul din centrele suferinţei umane, şi părea a fi în paradis. Probabil că noi suntem, de fapt, aceia care trăiesc teoretic departe de această realitate, dar aflaţi de fapt într-o existenţă diavolească. Pentru ca în final, caracterul adevărat al iadului nu este existenţa sa, dar tendinţa sa către non-existenţă.

Astfel că din sânul acestei non-existenţe trebuie să ne rugăm. Rugăciunea este o mişcare către viaţa adevarată. Dumnezeu este adevărat şi numai dela Elvine realitatea. Dumnezeul care este dincolo de toate lucrurile a coborat şi a devenit unul dintre noi. El este aici, ii ia de mână pe fiecare Adam şi Eva şi îi conduce departe de cimitirul lumilor lor virtuale. Rugăciunea noastră, “Facă-se voia Ta, precum în Cer, aşa şi pe pământ” este o petiţie pentru ca Împărăţia lui Dumnezeu să vină acum, şi să sălăşluiască aici, în mine.

Nu trebuie să devenim prea confortabili în pântecele balenei. N-am fost făcuţi să trăim aici. Cel puţin profetulIonaştia asta. Nu trebuie să căutăm să-L facem pe Dumnezeu o parte din realitatea noastră diavolească – reducându-L la simpla virtualitate. (Mă gandesc la biserica din Kentucky care a implementat “educarea prin comuniune” în urmă cu câţiva ani).

Pe de altă parte, nici nu ar trebui să facem Biserica “mai uşoară” sau mai potrivită epocii actuale. Suntem în pântecele unei balene. Noi avem nevoie să fim aruncaţi la ţărm, nu un program pentru îmbunătăţirea condiţiilor pântecelor balenelor.

Dar marea rugăciune a Bisericii din pântecele balenei este evidentă: “Doamne miluieşte!” Nu putem să o spunem suficient şi nu o putem spune prea des. Miluieşte. Pântecele este întunecat. Miluieşte. Pântecele vrea să mă digere şi să mă înglobeze în el. Miluieşte. Pântecele miroase urât. Miluieşte. Pântecele ăsta pare fără sfarşit şi nu reuşesc să aud altceva decât sunetul propriei voci reverberând către mine, luându-mi peste picior rugăciunile. Miluieşte.

Atunci s-a rugat Iona din pantecele peştelui către Domnul Dumnezeul lui, zicând: “Strigat-am către Domnul în strâmtorarea mea, şi El m-a auzit; din pântecele locuinţei morţilor către El am strigat, şi El a luat aminte la glasul meu! Tu m-ai aruncat în adânc, în sânul mării şi undele m-au înconjurat; toate talazurile şi valurile Tale au trecut peste mine. Şi gândeam: aruncat sunt dinaintea ochilor Tăi! Dar voi vedea din nou templul cel sfânt al Tău! Apele m-au învăluit pe de-a întregul, adâncul m-a împresurat, iarba mării s-a încolăcit în jurul capului meu; mă coborâsem până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului erau trase asupra mea pentru totdeauna, dar Tu ai scos din stricăciune viaţa mea, Doamne Dumnezeul meu! Când se sfarşea în mine duhul meu, de Domnul mi-am adus aminte, şila Tinea ajuns rugăciunea mea, în templul Tău cel sfânt! Cei ce slujesc idolilor deşerţi dispreţuiesc harul Tau; dar eu Îţi voi aduce Ţie jertfe cu glas de laudă şi toate făgăduinţele mele le voi împlini, căci mântuirea vine dela Domnul!” Şi Domnul a dat poruncă peştelui şi peştele a aruncat pe Iona la ţărm! Doamne, miluieşte!

 

Traducere de Costin Matei

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s