Calea dificilă către a mulţumii

Semnul sufletului care iubeşte înţelepciunea este că întotdeauna mulţumeşte lui Dumnezeu. Dacă ai suferit ceva rău, mulţumeşte, şi răul se schimbă în bine. Nu a păcătuit cel care suferă răul, ci cel care a făcut răul. Mulţumeşte chiar şi în boală, lipsa bunurilor, sau acuzaţii false. Nu suntem noi cei răniţi, ci cei care fac acestea. – Sfântul Ioan Gură de Aur.

+++

Experienţa mea în scris şi în învăţarea despre viaţa de mulţumire a avut un răspuns destul de consistent. Găsesc un acord general printre cititori atunci când scriu că ar trebui să “îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate lucrurile”,  înseamnând că îi mulţumim Domnului în ciuda circumstanţelor – relaţia de mulţumire este detaşată de circumstanţele în care noi înşine ne aflăm.

Am un răspuns complet diferit când scriu despre a mulţumi lui Dumnezeu pentru toate. Activitatea nebună (sau aşa ar părea) de a mulţumi lui Dumnezeu pentru cancerul pe care cineva îl are, sau pentru moartea tragică a copilului sau a cuiva drag, este mai mult decât mulţi oameni pot suporta.

Cât de recunoscători ar trebui să fim şi pentru ce ar trebui să fim recunoscători?

Îndemnul Sfântului Pavel în Efeseni 5:20 că noi ar trebui “întotdeauna pentru toate să mulţumim lui Dumnezeu Tatăl prin Domnul nostru Iisus Hristos,” nu este ambiguu. Limba greacă de bază foloseşte construcţia care nu poate fi interpretată ca “în” toate lucrurile. Înseamnă clar “mulţumiţi pentru toate lucrurile”.

Citatul din Sfântul Ioan Gură de Aur dat anterior este ecoul acestei porunci:

Dacă ai suferit ceva rău, mulţumeşte şi se va schimba în bine. Nu a păcătuit cel care suferă răul, ci cel care a făcut răul. Mulţumiţi chiar şi în boală, lipsa bunurilor sau acuzaţii false.

Natura scandaloasă a acestei porunci, în mintea mea, subliniază locul ei în împărăţia lui Dumnezeu. Oricine poate mulţumi pentru lucrurile bune, sau chiar să–i mulţumească lui Dumnezeu în ciuda lucrurilor rele care îl înconjoară. Dar hotărârea de a mulţumii chiar şi pentru lucrurile rele, este respingătoare. Chiar această cufundare în inimă a respingerii este cea care poartă semnele Crucii. Crucea “L–a făcut păcat pe Cel ce n–a cunoscut păcatul” (2 Cor 5:21). Unde este dreptatea în aceasta? Nu există dreptate – doar dragoste. Este aceeaşi dragoste care “adună toate întru Iisus Hristos”. (Efeseni 1:10).  

Viaţa pe care suntem chemaţi să o trăim ca şi creştini este “Euharistică” (euharistic = a mulţumii). Aceasta este activitatea esenţială pentru umanitate. În trăirea acestei chemări, noi îndeplinim “preoţia tuturor credincioşilor”. Lucrurile pentru care nu putem sau nu vrem să mulţumim sunt cele prin care ne excludem din Împărăţie – de la posibilitatea răscumpărării în Hristos.

Ni s–a poruncit să ne iubim duşmanii (mulţi dintre Sfinţii Părinţi, de asemenea, ne învaţă că ar trebui să–i mulţumim lui Dumnezeu pentru duşmanii noştri).

Nu exista nicio “răscumpărare limită”. Hristos este “Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii”. Nu există clauză modificată, nimic care delimitează ce păcate ridică Hristos. În înţelegerea ortodoxă, coborârea lui Hristos în iad (în momentul morţii sale) este intrarea în totalitatea păcatului omenesc, în plinătatea goliciunii noastre.

Bunul Dumnezeu este cel care iubeşte omenirea şi se oferă pe Sine în numele nostru, şi face posibil ca noi să fim uniţi cu jertfa Sa. Devenim făpturi ale Euharistiei, şi suntem transformaţi de la har la har în chipul lui Hristos, devenind fiinţe euharistice. Devenim ceea ce dintotdeauna am fost creaţi să fim.

Limitarea mulţumirilor noastre (care este destul de comună) este de asemenea o limitare a harului lui Dumnezeu, refuzând ca harul Său să lucreze în toată lumea şi să funcţioneze în totalitate vieţilor noastre.

Nu există univers cu două etaje de recunoştinţă. Aducem mulţumiri întotdeauna pentru toate lucrurile – altfel riscăm să nu mulţumim pentru absolut nimic. Înţeleg că acesta este un cuvânt greu pentru mulţi şi nu spun aceste lucruri uşor. Cunosc durerea pierderii unui copil, a crimelor de familie, a bolilor care–i răvăşesc pe cei dragi, şi toate tragediile care sunt comune celor mai mulţi. Şi totuşi n–am văzut nicio altă cale către vindecare şi împăcare decât plinătatea de a mulţumii aşa cum ne învaţă Scriptura.

Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s