Alfa şi Omega

Aşa cum Hristos a mers în mijlocul poporului luiIsrael, un eveniment care a fost mai mult decât istoric a avut loc. Acela care a fost în mijlocul lor este şi Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Paradox ciudat că trebuie să îndeplinească şi să se confrunte cu o persoană care este El însuşi începutul şi sfârşitul tuturor lucrurilor. Acest paradox a condus la multe dintre intuiţiile cele mai profunde ale credinţei creştine.

Sfântul Maxim, reflectând la aceasta, a spus că: “Întruparea lui Hristos este cauza tuturor lucrurilor” astfel în mod paradoxal plasând cauza nu “înainte de toate” ci în mijlocul lor, ca şi unul care a fost în mijlocul lor “înaintea tuturor lucrurilor”.

Hristos Însuşi ar rosti paradoxuri stranii care ar fi total adevărate, deşi opace ascultătorilor săi: “Înainte de Avraam am fost eu”. (Ioan 8:58)

 Acest aspect despre cine este Hristos stă chiar la baza înţelegerii ortodoxe. Astfel înţelegem că atunci când ne adunăm împreunăla SfântaLiturghieeste “cerul pe pământ”. Nu este o schimbare de locaţii despre care vorbeşte Biserica, dar o schimbare în natura locaţiei în care ne adunăm – pentru că aşa cum noi ne adunăm doi sau trei “acolo sunt şi Eu în mijlocul lor”. Şi astfel amintirea noastră este rostită într–un serviciu care transcede limitele timpului.

Aminteşte–ţi această poruncă de mântuire şi toate acele lucruri care au venit să treacă pentru noi: crucea, mormântul, învierea cea de a treia zi, înălţarea la cer, aşezarea la dreapta Tatălui, cea de a doua şi glorioasa venire…

Limbajul biblic ne vorbeşte despre a doua venire la trecut – nu pentru că noi credem că este un evenimet care ne–a precedat istoric, ci pentru că în prezenţa lui Hristos Înviat vom sta la sfârşitul lucrurilor la fel ca la începutul lor. Domnul timpului şi al spaţiului nu este limitat de această creaţie, dar creaţia Sa creşte “în libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu”.

Această realitate este cea care este proclamată şi de sfintele icoane. Ele nu sunt puse în Biserică ca şi cum ar fi un album fotografic de eroi morţi de multă vreme. Ele sunt în schimb „nor mare de martori “actualizaţi în imagine, nu ca lemn şi vopsea, dar ipostaţi (de exemplu personal). Astfel, icoanele sunt descrise ca imagini “escatologice” – imagini care sunt pictate în conformitate cu sfârşitul tuturor lucrurilor şi nu în funcţie de înregistrarea istorică. Limba de perspectivă inversă devine gramatica vârstei la venirea în icoane a Bisericii – evidenţiindu–ne nu ceea ce a venit şi a trecut, ci ceea ce vine şi este acum aici.

Şi toată obştea este invitată în această nouă existenţă. Botezaţi în moartea lui Hristos şi înălţaţi în asemănarea învierii Lui (Romani 6:3–6). El guvernează acţiunile noastre. Fiind mort acestei lumi, iertăm lucrurile acestei lumi (“prin învierea Sa” cântămla SfintelePaşti). O viaţă trăită în iertarea duşmanilor şi iubirea tuturor este viaţa trăită în încrederea că totul s–a dovedit a fi aşa cum a promis Hristos. Hristos defineşte istoria şi îi dă un sens prin moartea şi învierea Sa. Afirmaţia Sa de iertare, spusă pe Cruce, nu este altceva decât dreptatea lui Dumnezeu cu ecou în întraga lume. Pentru că nu există altă dreptate decât cea oferită în mod liber. O astfel de lumină poate fi de nesuportat pentru unii, în special dacă aceştia contau pe Dumnezeu să le zdrobească duşmanii în locul lor.

Este şi o astfel de Alfa şi Omega, un astfel de izvor de iertare, o astfel de libertate de înviere încât suntem invitaţi să ne apropiem de Cupa Sfântă cu Trupul şi Sângele lui Dumnezeu când ne este adusă. Dumnezeu să mă ajute să îi iert pe toţi prin înviere şi să stau înaintea cupei Noului Legământ – şi în toate să–mi aduc aminte unde sunt şi când sunt.

Fiindcă voi nu v’aţi apropiat de un munte ce poate fi pipăit, şi de foc arzător şi de negură şi de’ntuneric şi de vijelie şi de glas de trâmbiţă şi de sunet al unor cuvinte în urma cărora cei ce le-au auzit rugatu-s’au ca nici un cuvânt să li se mai adauge, deoarece nu puteau suferi porunca: Chiar fiară de se va atinge de munte, să fie ucisă cu pietre. Şi atât de înfricoşătoare era priveliştea, încât Moise a zis: Înspăimântat sunt şi mă cutremur! Dimpotrivă, voi v’aţi apropiat de muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului-Celui-Viu, de Ierusalimul ceresc şi de zeci de mii de îngeri în sărbătorească adunare, şi de adunarea întâilor-născuţi care sunt scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu Judecător al tuturor, şi de duhurile drepţilor celor ajunşi la desăvârşire, şi de Iisus, Mijlocitorul unui nou testament, şi de un sânge de stropire care grăieşte mai bine decât acela al lui Abel”. (Evrei 12:18–24).

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s