Crezând în Dumnezeu

A existat o perioadă în viaţa mea în care am crezut că să crezi în Dumnezeu este uşor, şi că acei care nu cred în Dumnezeu sunt doar încăpăţânaţi sau căpoşi. Cum au trecut anii, am ajuns să cred că să crezi în Dumnezeu este un lucru foarte greu – poate cel mai greu lucru dintre toate.

Mare parte a schimbării atitudinii mele are de–a face cu înţelegerea mea în ceea ce priveşte credinţa în Dumnezeu. Cu cât mai mult credinţa a devenit o chestiune de inimă (de “voinţa cunoaşterii” să folosesc un concept evreiesc) şi nu o problemă de intelect, cu atât a devenit mai greu. În acelaşi timp, mi se pare că totul a devenit mult mai clar. Nouăzeci şi cinci la sută sau cam aşa dintre americani spun că ei “cred în Dumnezeu”. Având în vedere modul de viaţă al naţiunii noastre, trebui să spun că fraza este destul de goală.

În Pelerinul îşi continuă drumul, continuarea la Pelerinul rus, mica bijuterie anonimă de scrieri spirituale ruseşti, este un fel de  model de mărturisire. Aceasta începe simplu:

Întorcând privirea la mine însămi şi observând atent cursul vieţii mele interioare sunt convins, prin experienţă, că eu nu–l iubesc nici pe Dumnezeu nici pe aproapele, că nu am credinţă, şi că sunt plin de mândrie şi senzualitate. Această realizare este rezultatul unei examinări atente a sentimentelor şi acţiunilor mele.

Ghidul continuă să detalieze fiecare dintre aceste observaţii.

Eu nu–l iubesc pe Dumnezeu. Pentru că dacă l–aş iubi, atunci m–aş gândi la El în mod constant cu o satisfacţie simţită în inimă; fiecare gând al lui Dumnezeu m–ar umple de bucurie şi încântare. Dimpotrivă, mă gândesc mai mult şi cu o ardoare mai mare la lucrurile lumeşti, în timp ce gândurile la Dumnezeu sunt dificile şi aride.

Această confesiune model continuă în acest fel pe câteva pagini – absolut exacte.

Şi aceasta deoarece credinţa nu poate fi izolată la activitatea intelectuală care o face să devină atât de dificilă. A crede, aşa cum am observat, este o “cunoaştere voită”, opusul lui “ignorare”, dacă vreţi. Este ceva ştiut, credinţa întotdeauna are rezultate în acţiune, indiferent dacă acesta este în modul cum vorbesc, cum gândesc, cum acţionez, sau dacă atenţia mea este controlată, etc. Să crezi în Dumnezeu este o activitate care ar trebui să–mi unească fiinţa mai degrabă decât să o fragmenteze.

În Cuvintele Părinţilor Deşertului o expresie comună este “fii atent la tine însuţi”. Ciudat, aceasta are acelaşi înţeles cu “amintirea constantă a lui Dumnezeu”.

În anul convertirii mele la Ortodoxie, credinţa în Dumnezeu a fost problema absolută a fiecărei zile. Ortodoxia nu a provocat o criză de credinţă – eram convins în toate modurile posibile de adevărul credinţei ortodoxe de ceva ani. Diferenţa a fost că elementele mele de bază au fost complet spulberate de consecinţele convertirii mele. Schimarea locului de muncă, schimbare financiară, schimbare existenţială – făceam ceva, doar pe baza a ceea ce credeam în timp ce lumea din jurul meu gândea că eram prostănac (sau ceva). Expresia cea mai tulburătoare pe care am auzit–o de la oameni în acel timp a fost de confort condescent “ei bine, trebuie să faci ce este adevărat pentru tine”.

Întotdeauna mă gândeam în acea perioadă “nu, fac asta pentru că eu cred că este adevărat pentru toţi!” Să–mi pun familia să treacă prin trauma convertirii doar ca să mă simt bine eu însumi ar fi fost extrem de inadecvat. Eram întrebat despre credinţa în Dumnezeu într–o manieră în care mă gândeam că merită să–mi întreb copiii dacă vor să sufere.

Privind retrospectiv – cu toate că primul an a fost greu – am avut dreptate. Copiii mei, cred, m–ar blestema acum dacă aş fi dat înapoi atunci (considerând faptul că cele două fiice mai mari sunt acum căsătorite cu preoţi ortodocşi, acest lucru vorbeşte de la sine).

Dar cum criza convertirii rămâne tot mai departe în trecut, criza credinţei rămâne. Să fii preot ortodox înseamnă că poţi fi la fel de mulţumit de sine ca în orice altă poziţie. Să crezi în Dumnezeu rămâne un efort. Porunca este “să–l iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău cu toată inima ta, cu tot cugetul tău şi cu toată puterea ta”. Aparent orice mai puţin decât tot este pur şi simplu insuficient.

2 thoughts on “Crezând în Dumnezeu

  1. Totusi, daca credina, care intotdeauna actioneaza, vine de la Dumnezeu pe care-l iubesc, atunci nu este greu deloc sa cred.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s