Să ne ajute Dumnezeu să plângem

 

 

 

 

 

 

 

Din scrierile Arhimandritului Sofronie Zaharov:

Lacrimile spirituale reprezintă abundenţa vieţii ce izvorăşte din dragoste, pe când lacrimile obişnuite copleşesc omul muritor… Sfinţii Părinţi nu plângeau pentru că erau privaţi de bunuri pământeşti, ci insistau pe necesitatea plânsului spiritual fără de care inima împietrită a omului este incapabilă de iubire, aşa cum învaţă Sfânta Evanghelie. Mintea creştinului ce plânge este îndreptată complet înspre sfera eternităţii divine. Poruncile lui Hristos se referă exclusiv la aceasta. Cel ce plânge conform poruncii Domnului ajunge să neglijeze o multitudine de circumstanţe inacceptabile celor ce trăiesc o viaţă banală, lumească. Sărăcia nu îl sperie, el nu va fi afectat de insultele şi superficialităţile fiilor lumii acesteia, nici necazurile de vreun fel, căci nu doar mintea, ci şi picioarele lui sunt ridicate mult deasupra pământului. El simte compasiune pentru oameni, suferă pentru ei înaintea lui Dumnezeu, dar nu le împartăşeşte interesele, fiind ghidat de strădania lui pentru Adevăr.

                                                            Din „Vom cunoaşte pe Dumnezeu precum Este”

Pentru oricine îndrăzneşte să publice scrieri pe internet, e o invitaţie periculoasă. Dacă nu stabileşti un control strict (controlul meu asupra acestui blog nefiind nici foarte larg, dar nici foarte restrâns), te faci pe tine însuţi o ţintă. Parte din întreţinerea unui blog o reprezintă curăţarea zilnică a spamurilor, ceea ce deja este descuranjant, deoarece în mod obişnuit constau în linkuri pornografice. Doar numele unor asemenea linkuri pot fi dezgustătoare.

Pe de altă parte, sunt oameni ce postează fără niciun sens – iar eu nu ştiu cum să răspund la nonsens.

Eu scriu cu bucurie despre creştinism, cultură şi chiar ateism, deoarece mi se par domenii în care conversaţiile au o utilitate. Sunt un misionar şi pentru aceasta nu mă scuz.

Dar prin aceasta, se face o invitaţie la comentarii nervoase (ocazional, primesc una-două astfel de comentarii)

Cele mai descurajante sunt comentariile jignitoare ale creştinilor. Deoarece sunt ortodox, nu mă surprinde faptul că o mare parte a cititorilor mei sunt ortodocşi – acesta fiind probabil publicul pe care îl şi am în minte atunci când scriu – aceştia şi cei care ar putea fi interesaţi să afle mai multe despre anumite aspecte ale credinţei ortodoxe. Din fericire, comentariile acestor cititori sunt în general pozitive şi încurajatoare, pe care le apreciez deosebit de mult.

Mă şochează în schimb, comentarii ale creştinilor care trebuie şterse fie datorită furiei lor, fie pentru că le-ar putea face rău altora când le citesc. E ca şi cum ai auzi o spovedanie. Cu toţii ducem la spovedanie lucruri pe care nu le vrem răspândite prin lume, ci doar Dumnezeu să le ştie – şi să le şi uite. Pentru asemenea cazuri, există iertare. Dar v-aş ruga să vă rugaţi pentru cei ale căror comentarii nu le veţi vedea niciodată (pentru că eu nu le voi publica). Dumnezeu să-i miluiască pe cei mânioşi, cei răi, cei dezinformaţi şi cei violenţi (cel puţin în limbaj).

Un călugăr mi-a spus la un moment dat “Nu trebuie să căutăm mai departe de inima noastră pentru a găsi cauza întregii violenţe din lume”. Şi e adevărat. Să ne ajute Dumnezeu pe toţi şi să ne înveţe să ne rugăm unii pentru alţii – “şi pentru cei ce ne iubesc şi pentru cei ce ne urăsc”. Să ne mănânce Raiul pe toţi. Slavă lui Dumnezeu pentru toate.

 

Traducere de Ileana Cristea

 

 

3 thoughts on “Să ne ajute Dumnezeu să plângem

  1. Dumnezeu sa va binecuvimteze.Si pe cei carora nu le place sa caute alceva. Doamne ajuta.

  2. Da ! Sant persoane care nu au cunostinte minime despre credinta in care santem botezati(ortodoxia) , nu au decenta in ceea ce scot public din inima lor pe monitoare , nu merg la biserica pentru a intelege rostul lor pe aceasta lume , sau , ce e mai grav , simpatizeaza alte culte sau utopii ale acestor vremuri si credinta din care fac parte o leapada aducand ca argumente exemple negative ce le generalizeaza ….! Dumnezeu sa-i lumineze si pe ei si pe noi toti deoarece toti avem nevoie de bunatatea lui Dumnezeu ! Sa auzim de bine ! Doamne ajuta !

  3. Este adevarat ca multi dintre noi suntem „ortodocsi” doar cu numele,dar ceea ce faceti cred ca e folositor pentru toti!Chiar si ei au nevoie de Dumnezeu,toti avem!Dar multi nu vor sa intelgeaga asta!Ma rog la Dumnezeu ca macar crestinii nostri sa se intoarca pe drumul cel bun!Personal,pe ateii eu nu-i inteleg,si nici pe sectanti!Nu inteleg cum un ateu nu-si pune intrebari despre existenta lui pe acest pamant,nu simte nevoia sa caute macar o explicatie despre ceea este si va fi!Despre ce e viata lor,ce sunt ei,de unde vin si unde merg! Sper ca Bunul Dumnezeu sa ne lumineze sufletele si mintile spre zidire si mantuire!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s