Ce este omul?

Ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului că-l cercetezi pe el? (Psalmul 8:4)

Întrebarea “Ce este omul?” pusă probabil cu o mie  de ani înainte de venirea lui Hristos, este fundaţia umanismului, singura formă de demnitate care poate susţine viaţa umană. Lumea noastră modernă replică natura noastră, dar Dumnezeu singur o susţine. Eu pot specula cu uimire ştiind aceasta, “Ce este omul?”. Şi nu mă pot gândi la nimic mai terifiant decât a specula acelaşi lucru în lumea rece şi raţională modernă.

Demnitatea umană este unul din cele mai tinere curente de gândire în lume şi departe de a fi o problemă universală. Suntem în fiecare zi exploataţi, ucişi şi utilizaţi pentru scopuri care nu merită. Indivizii nu îşi pot sesiza propria valoare şi se dedau unor sfârşituri în rele. “Ce este omul?”, într-adevăr, şi de ce ar trebui să ne considerăm a fi de o valoare anume?

Să declar că sunt valoros doar pentru că sunt eu însămi – este o simplă afirmaţie egoistă – un instinct împărtăşit de majoritatea creaturilor. Recunoaşterea valorii altuia pentru a ajuta la prezervarea valorii proprii  este acelaşi instinct împărtăşit de o comunitate. Acest instinct însă, parte a umanităţii de la începuturi, nu a demonstrat însă că ar fi capabil să ridice umanitatea deasupra dorinţelor sale de bază.

Întrebarea “Ce este omul?” este un ecou, un corolar al întrebării “Există Dumnezeu?”. Pentru că dacă nu este Dumnezeu, atunci întrebarea “Ce este omul?” are un ecou gol ca răspuns. Demnitatea umană nu se evidenţiază pe sine. Referindu-ne strict la biologia noastră, putem spune că suntem forme de viaţă de carbon care sunt conştiente de sine. Nu putem presupune că alte forme de viaţă nu sunt conştiente de ele. Întrebarea “Ce este omul?” este deci mai interesantă decât întrebarea “Ce este o bacterie?”.

Dar întrebarea e în sine o parte inerentă a conştiinţei de sine. Vrem să ştim dacă există ceva care să merite transcendenţa în existenţa noastră sau aceasta este unul din lucrurile obişnuite care există în jurul nostru. Întrebarea “De ce există ceva în loc să nu fie nimic?” este similară. Are vreo semnificaţie transcedentala ceea ce există? – e ceva  mai mult după această existenţă efemeră de miliarde de ani? (efemeră deoarece oricât de mari ar fi numerele, la un moment dat va înceta).

Sunt mai multe căi de a răspunde întrebării “Ce este omul?”. Toate religiile fac asta într-un fel sau altul iar răspunsurile nu sunt mereu aceleaşi. În Budism, conştiinţa de sine este un simplu lucru efemer şi nu dă însemnătate existenţei în sine.

Însă răspunsul Creştinătăţii este cel care pretinde atenţia lumii moderne, fie că lumea accepta originea răspunsului sau nu. Faptul că noi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu şi că Dumnezeu însăşi a venit ca om, că Hristos din Nazaret este baza întregii idei de drepturi ale omului, ce reprezintă un consens pentru umanitate. Afirmarea drepturilor omului este făcută azi fără vreo referinţă la Dumnezeu. Este deci nimic mai mult decât o afirmaţie. Oamenii au drepturi, pentru că noi zicem că au. Acest tip de afirmaţii au putere doar când sunt îndreptate de la cei puternici către cei slabi, drepturile există pentru că există autorităţi de control care să le aplice. Drepturile care nu sunt recunoscute de o autoritate de control nu există.

Afirmaţiile unor anumite drepturi, mai ales de către societatea vestică, când sunt auzite de către  culturile estice, nu par a fi drepturi ci manifestări ale unui imperialism cultural.  Au dreptul femeile să conducă maşini în Arabia Saudită? Răspunsul depinde de ce persoană răspunde.

Cultura de astăzi nu este ancorată într-o civilizaţie. Nu există un consens asupra valorilor. Triumful unei Europe comune, versiunea post belica a Turnului lui Babel e gata să fie în colaps în faţa problemelor monedei euro. Faptul că “împărtăşim aceeaşi monedă şi birocraţie în Bruxelles” este un răspuns insuficient la întrebarea “Ce este omul?”.

Cultura modernă, seculara, este derivativa. Valorile sale sunt în mare parte trase din valorile vechi creştine, lăsând la o parte distorsionarea unora. Drepturile omului sunt contingente demnităţii umane şi ea însăşi este contingentă creaţiei omului întru chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Suprimă sursa, iar contingenţa se năruie (în timp). Drepturile omului au început deja să se năruie. Ele există, dar doar în măsura în care cei ce deţin puterea le definesc. Astfel încât, grupul femeilor sau al minorităţilor sexuale au drepturi care de multe ori le înlătura pe cele ale altor grupuri. Aceste drepturi sunt arbitrare şi nu reprezintă nimic decât statusul politic al realităţii. Ele nu reprezintă drepturi ci afirmaţii ale celor puternici.

Limbajul drepturilor continua să aibă semnul distinctiv al unui imago dei, dar un semn în care deitatea nu este altceva decât o funcţie a birocraţiei guvernamentale. Marea slăbiciune a culturii noastre prezente este lipsa unei fundaţii în afară afirmaţiilor de putere. Două exemple foarte distorsionate a unor asemenea puteri bazate pe putere au fost Germania nazistă şi Rusia Stalinista. Distorsiunile lor au fost justificate în aceeaşi manieră cum noi astăzi ne justificam afirmaţiile noastre.

Numai sensul vântului puterii de azi stă între cultura modernă şi teroarea statală. O mică schimbare în acest vânt poate generă un alt holocaust. Regimul ar fi acelaşi, victimele s-ar schimba.

Credinţa că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu are consecinţele sale. Ca imagine a lui Dumnezeu, fiinţele umane sunt înzestrate cu o valoare infinită. Valoarea vieţii derivă din însăşi existenţa ei divină. Valoarea noastră nu este un dar al statului sau un rezultat al propriilor afirmaţii. Nici o viaţă nu e mai presus de alta. Nici utilitatea nici talentul nu adăugă valoarea la ceea ce a fost dat de Dumnezeu.

Statele au încercat să reducă aceste consecinţe în cursul istoriei. În acest fel, unor li s-au dat drepturi în funcţie de unde s-au născut, bogăţie, rasă, gen, crez, etc. Fiecare din acestea reprezintă depărtări de imago dei şi o distorsionare a credinţei Creştine.

Dacă o persoană există sub forma chipului lui Dumnezeu, atunci toate fiinţele umane există în forma acestui chip al lui Dumnezeu. Niciunul din noi nu reprezintă chipul Lui mai mult decât altul. În învăţătura creştină, Hristos Însuşi este definiţia imaginii lui Dumnezeu. La întrebarea “Ce este omul?” Hristos este răspunsul. În Creştinătate, Hristos ca Dumnezeu întrupat este sărbătorit de la concepţie până la înălţarea de-a dreapta lui Dumnezeu. Nici una din calităţile lui Hristos (înţelepciune, rasă, vârstă, sensibilitate, gen etc) nu defineşte sau stabileşte locul Său ca imago dei. El este imaginea (icoana/chipul) lui Dumnezeu.

Numai în această înţelegere deplin creştină există valori şi prin urmare drepturile fiecărui om garantate. Numai într-o cultură în care acest lucru este acceptat şi agreat există o valoare netrecătoare. Este probabil cea mai mare comoară dată nouă de către Hristos.

Sunt mulţi creştini moderni care au fost adormiţi de către limba culturii mai largi, acceptând că cei ce vorbesc despre drepturi acceptă imago dei. Mulţi creştini au abandonat apărarea omului ca imagine a lui Dumnezeu, în favoarea afirmaţiilor de putere ale statului. Abilitatea statului de a afirma diferite drepturi nu este o apărare a umanităţii noastre – este o distrugere a acesteia. Doar valoarea dumnezeiască a fiecărei vieţi de om este demnă de evanghelia creştină. Cei care nu acceptă o asemenea valoare a vieţii s-au îndepărtat de credinţă şi fac cauza comună cu cei care nu s-ar da în lături de la a ne distruge.

Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! Că măreţia Ta s-a înălţat  mai presus de ceruri.
Din gură pruncilor şi a celor ce sug Ţi–ai pregătit laudă, din pricina vrăjmaşilor Tăi, ca să–i nimiceşti  pe vrăjmaş şi pe răzbunător.
Când privesc cerurile, lucrul mâinilor Tale, luna şi stelele pe care Tu le-ai întemeiat, îmi zic:
Ce este omul că-Ţi aminteşti de el? Sau fiul omului că-l cercetezi pe el?
Micşoratu-l-ai pentru o clipă mai prejos de îngeri, cu slavă şi cu cinste l-ai încununat.
Şi l–ai pus peste lucrul mâinilor Tale, pe toate le-ai supus sub picioarele lui.
Oile şi boii, da, totul; chiar şi fiarele câmpului;
Păsările cerului şi peştii mării, cei ce străbat cărările mărilor.
Doamne, Dumnezeul nostru, cât de minunat este numele Tău în tot pământul! (Psalmul 8)

Traducere de Oana Gavril

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s