A crede şi a nu crede

Am scris pe larg despre „universul cu două etaje”. Pe scurt, aceasta este o descriere a felului cum mulţi creştini moderni văd lumea. Există primul etaj – lumea naturală care operează în concordanţă cu naturaleţea, legile „seculare”, şi al doilea etaj – lumea lui Dumnezeu, raiul, iadul, îngerii, etc. Criza spirituală a omului modern este despărţirea moştenită între aceste două lumi. Este o credinţă a cărui istorie datează de câteva secole conţinând un creştinism deformat şi un val crescând de necredinţă. Aşa cum am mai scris, mulţi creştini au dubii serioase despre dacă faptul dacă într–adevăr există al doilea etaj.

 O componentă interesantă a acestei lumi este necredinţa. Când un creştin a cărui viziune asupra lumii este dominată de universul cu două etaje încetează să creadă – ceea în ce încetează să creadă este al doilea etaj. Aici are nevoie de o mică schimbare, dacă se poate, la primul etaj în care el trăieşte. El nu încetează să creadă în Dumnezeu care este aici, ci într–un Dumnezeu care este „acolo”.

 Bineînţeles, ceea ce rămâne într–o astfel de situaţie de necredinţă este acceptarea unui univers care este mai puţin decât o apreciere a ceea ce lucrurile sunt cu adevărat. Primul etaj al universului cu două etaje nu este acelaşi lucru ca „universul cu un singur etaj” pe care l–am descris: este pur şi simplu o casă care are cel de–al doilea etaj gol. În acest sens este ceea ce am comentat despre fundamentalismul creştin (una dintre propunerile fundamentale ale universului cu două etaje) şi ateismul contemporan ca cele două feţe ale aceleaşi monede. Argumentele lor interminabile sunt conversaţii care au loc într–o jumătate de univers. Cineva susţine că există al doilea etaj în timp ce altcineva susţine că tot ce există este un etaj trunchiat. Oricum, ei nu se contrazic în ceea ce priveşte fundamentele primului etaj. Lumea zilnică (şi adesea viaţa zilnică) a creştinilor poate fi la fel de goală şi seculară ca şi a unui ateist. Ea diferă doar prin anxietatea de a demonstra existenţa celui de–al doilea etaj.

 Cred că este important să ajungi la baza acestor probleme – să realizezi că atunci când argumentele au loc între astfel de locuitori ai lumii cu două etaje – nu are loc nimic autentic. Ambele poziţii sunt moşteniri ale unui punct de vedere greşit şi niciunul nu va spune adevărul într–o manieră satisfăcătoare.

 Mi se pare interesant că există ateişti care nu aparţin acestor categorii de „necredincioşi pe două etaje”. Lipsa lor de credinţă în „Dumnezeu” include întrebări profunde cu privire la caracterul universului şi natura existenţei umane. Astfel, ei au mai mult în comun cu tradiţia credinţei ortodoxe. Mulţi convertiţi la ortodoxie trebuie să sufere ceva din stadiul unui „ateist” astfel încât să părăsească mitologia universului cu două etaje şi să intre în revelaţia lui Dumnezeu aşa cum Hristos a fost dat bisericii. Acesta este motivul pentru care în slujba primirii convertiţilor este inclusă o renunţare formală a unor greşeli variate. Nu poţi urma „singurul Dumnezeu care există” iar în acelaşi timp să crezi într–un Dumnezeu care nu există. Noi trebuie să credem în Dumnezeu. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s