Nu este bine ca omul să fie singur

Una din cele mai mari tragedii a lumii moderne este colapsul sistemelor sociale. Cel mai proeminent și mai important dintre acestea AlienatedAdameste familia însăși – dar multe alte sisteme sociale, incluzând Biserica, sunt și ele în colaps. Cultura noastră consumeristă caută să maximineze individualitatea (indivizii cumpară mai mult decat grupurile) și false principii ale libertății subliniază prioritatea individualului asupra cererii grupului (cu excepția grupurilor alese pe criterii de privilegii politice). Un rezultat este o creștere a alienării oamenilor. Într-o masă de opțiuni, orice barcă mică înaintează greoi.

Viziunea creștină este încorporată în prima observație a lui Dumnezeu că ceva “nu este bine”. Fiecare act al creației este declarat a fi “bun”, până când Dumnezu observă singurătatea lui Adam.  “Nu este bine ca omul sa fie singur”, ni se spune. Bucuria comuniunii exprimată în făurirea femeii (“aceasta este os din osul meu și carne din carnea mea”) este zdrobită de izolarea adusă de păcat. Fructul oprit este o alegere în izolare – izolare de Dumnezeu și de Adam. Noua comunitate în care intră Adam prin acceptarea fructului de la Eva este un pact suicidal mutual – o comuniune întru moarte.

În istoria umana, comunitatea a fost o marcă a existenței umane. Avem nevoie unul de altul. Copii au poate cea mai lungă copilărie dintre mamifere (alăptare de cca 2 ani în împrejurări normale). Cea mai veche dovadă de habitat uman este tribală – noi nu am trăit niciodată în forme izolate.

Aproape nimeni în lumea modernă nu se gândește la sine ca opus comunității. Comunitatea este un lucru pozitiv în aproape toate ipostazele (iertare lui Ayn Rand). Distrugerea ei în lumea moderna este deci inadvertența – e un rezultat al necunoașterii consecințelor faptelor noastre și asupra încrederii noastre în abilitatea de a ne adapta.

Legile ce guvernează divorțurile sunt citate de unii ca și contributori la instabilitatea familiei. Societățile mobile, în care oamenii (în America) se muta o dată la 5 ani sunt de asemenea de vină. După o anumita perioadă instabilitatea însăși devine o cauză de instabilitate crescută. Copii voștri poate vin din o familie stabilă, dar despre câți dintre colegii lor de școală se poate spune același lucru?

Un rezultat este înstrăinarea indivizilor. Comunitățile naturale de familii încep să dispară, lăsându-ne pe noi toți ca diletanți într-o lume socială. Aceasta este o dificultate experimentată de multe comunități de convertiți ai Lumii Noi: cum poți fi format în tradiția Ortodoxiei dacă toți din parohii sunt la prima generație? Dar toți, peste tot, în tot, sunt de prima generație (în afara familiilor politice Americane). China are acest bizar fenomen creat de sistemul –un copil pe familie– unde relațiile cu mătușile, unchii, verii, surorile și frații sunt un lucru de domeniul trecutului. Nu este minunată lume noua a lui Huxley, dar este cu siguranță o lume nouă.

Parohia devine deci din ce in ce mai asemanatoare cu o manastire. Manastirile nu sunt compuse din rudenii de sange – sunt comunitati prin alegere (si prin ascultare). Cei din manastiri renunta la familie si casatorie. De asemenea, ne arata si noua celorlalti, care traim in ruinele lumii moderne, o cale de supravietuire spirituala.

Viata de parohie era o data o problema de multigeneratii (aproape tribala). Astazi parohiile au contigente mari de familii destramate (din varii motive) sau cu un singur parinte si multe persoane care, desi traiesc in familii, experimenteaza viata in o forma extrem de indivudalizata. In acest context, iubirea (in sensul ei deplin si original) este din ce in ce mai dificila.

Viata monastica ilustreaza, totusi, ca iubirea nu este imposibila. Exista structuri in viata monastica care fac asta posibil. Viata intru reguli, binecuvantarea unei structuri divine, permit indivizilor sa isi creasca personalitatea: o existenta relationala.

Declaratia „nu este bine ca omul sa fie singur , ” este  o declaratie cum ca existenta umana este relationala in esenta sa cea mai profunda . Nu suntem persoane care au relatii – suntem persoane a caror insasi fiinta este revelata numai in contextul relatiilor .

In sistemul monahal , regula are anumite semnale distinctive clasice: saracie , castitate , supunere , stabilitate . Forma monahala a acestor practici nu poate fi la fel intr-un cadru de parohie , dar ele sunt totusi baze potrivite atunci când sunt  intelese in mod corespunzator . Biserica din Ierusalim in cartea Faptele Apostolilor practica o forma de bogatie comunala , prin care se  detineau toate lucrurile in comun . Acest model nu a supravietuit in vremurile ulterioare , dar nu au , si nu ar trebui sa dispara . Binele comun este inca o masura corecta in cadrul vietii parohiale . Presiunea si contextul unei culturi de consum, unde bogatia privata este vazuta ca o necesitate, face binele comun a parea depasit. Cu toate acestea , am asistat la exemple de sacrificiu pentru binele comun practicate in cadrul parohiilor din timp in timp – frecvent de catre cei care puteau sa isi permita cel mai putin. Familia extinsa a fost o data un mijloc traditional catre binele comun. Lipsa acesteia cere ca crestinii sa  reconsidere modul in care vad bogatia lor privata .

Cine fura, sa nu mai fure; ci mai de graba sa lucreze cu minile lui la ceva bun, ca sa aiba ce sa dea celui lipsit. ( Efeseni 4:28 )

Castitate si ascultare au sensuri foarte diferite intr-un cadru non – monahala . Cu toate acestea, amandoua  se orienteaza departe de existenta individualizata contemporana . Castitatea pune dorintele noastre fizice in contextul relatiei si supunerii reciproce . Comportamentul sexual propriu-zis se extinde dincolo de limitele morale,  in domeniul corectitudinea fiintei noastre . Celalalt nu este mijlocul satisfacerii mele personale . Castitate  legaturii casatoriei devine o fundatie mai cuprinzatoare a vietii comune .

Viata parohiala nu este traita intr-o ascultare similara cu cea a unei manastiri . Desi unii preoti par sa doreasca o astfel de ascultare , acesta nu este considerat normative sau sanatoasa intr-o parohie ( acesta poate fi adesea un mijloc de abuz spiritual ) . Dar exista o ascultare reciproca intr-o parohie sanatoasa – o ascultare fata de Evanghelie si o credinta care exclude piata opiniilor individuale si a relatiile conduse de dorinta pozitiei dominante in viata parohiei . In cazul in care acest semn distinctiv comun al existentei parohiei inceteaza sa mai fie prezent , comunitatea degenereaza intr-un anumit cadru social mai contemporan, in care indivizii se exploateaza reciproc pentru diverse scopuri egoiste, creând un alt iad pe pamânt .

Stabilitatea este extrem de rara in societatea contemporana . Nu doar ca schimban locuri de munca , ne mutam , dizolvam familii , mergem , de asemenea, din parohie in parohie ( nu intr -un mod natural ), de multe ori condusi de impulsuri ale ego-ului si de esecul comunitatii . Aceasta este , probabil, singura solutie suportabila in anumite momente , dar este mult mai frecventa decât este in general sanatos . Suntem o cultura de consum . Când ne-am  plictisim de un lucru sau ni se pare ca este departe de idealul nostru , cumparam.

Se spune ca in cele mai multe dintre confesiunile protestante in medie o persoana din cler ramâne intr-o parohie pentru nu mai mult de cinci ani. John Wesley , fondatorul metodismului, a crezut ca acest lucru era o idee buna,motiv pentru care a si instituit sarcinile care dureaza doar patru ani. Unele jurisdictii ortodoxe au un istoric similar. Povestile parohiilor ( factiuni , etc ), care obosesc sau sunt nemultumite de preotul lor si insista ca el sa fie inlocuit sunt aproape o regula. Cauzele pentru aceasta instabilitate pot fi destul de variate , dar rezultatul trebuie sa ne dea de gandit .

O lectura fascinanta ( poate face si mai interesanta datorita originii non – ortodoxe ) este povestea transformarii unei metropole antice din Grecia moderna – Frumusete in loc de cenusa: transformarea spirituala a unei comunitati grecesti moderne . Este prezentat un caz in care o viata spirituala autentica ( monahala in acest caz ) este folosita ca baza pentru a transforma o metropola intreaga , devastata de scandaluri repetate . Astfel de structuri autentice nu pot fi in totalitate mandatate de sus – comunitate este in cele din urma lucrarea comunitatii . Dar este important sa recunoastem ca exista modele concrete de transformare moderna .

Nu e bine ca omul sa fie singur – dar ese greu sa fim impreuna . Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu .

Translated by Oana Gavril

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s