Treziți-vă! Feriți-vă!

Auzind veți auzi și nu veți înțelege, și văzând veți  vedea şi nu veti pricepe; Căci inimile acestor oameni s-au învârtoșat. Cu urechile greu aud și ochii lor s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înteleagă și să se intoarcă, și Eu să-i mântuiesc pe ei.”

                                                                                                                                     (Matei 13:14-15)

“De ce nu am văzut asta? Această  întrebare apare destul de des. Este experiența cea care ne spune că experiența însăși este eronată.cranky-early-morning Poate fi foarte supărator  atunci când realizăm că mașina din fața noastră a pus frână brusc. Poate fi deranjant și frustrant, atunci când ceva ce ar fi trebuit să fie observat și înțeles nu a reușit să fie perceput corect. Este o experiență obișnuită în viețile noastre și are un echivalent spiritual. Remediul ei este starea de veghe, de a fi treaz: nepsis. Hristos vorbește despre această stare a inimii în contextul venirii Sale:

                Privegheaţi deci, că nu ştiţi în ce zi vine Domnul vostru. Aceea cunoaşteţi, că de-ar şti stăpânul casei la ce strajă din noapte vine hoțul, ar priveghea şi n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni.”

                                                                                                                                            (Matei 24:42-44)

Cei care aplică acest verset abia în momentul celei de-a Doua Veniri, nu reușesc să înţeleagă  avertismentul său. Ei privesc către politicile lumii și încearcă să potrivească Biblia cu ciclul de știri.

 Dar Fiul Omului vine des la ei în mod neobservat și fără a fi luat în considerare. Ei devin inconștienți sub greutatea și tristețea falsei învățături. Am vazut recent un interviu pe Youtube cu unul dintre marii părinți contemporani ai Ortodoxiei. În timpul conversației părintele și-a îndreptat în mod repetat atenția spre starea inimii. Tânărul care coordona  interviul a continuat să îi adreseze întrebări despre evenimentele din lume. El vroia o profeție senzațională.

A fost oportunitatea spirituală a vieții, risipită. Tristețea inimii este probabil caracteristica fundamentală a zdrobirii noastre. După cum s-a menționat mai sus (Matei 13), este condiția care stă în calea vindecării și salvării noastre.

Care este natura stării de veghe (nepsis)? Continuă lectura

Mântuirea în Sodoma și Gomora – Rugăciunile sfinților

Acesta este un exercițiu de lectură ortodoxă a Sfintei Scripturi.

Obiceiurile creștinilor moderni au radacini in istorie: istoria este ca o lentila prin care vedem lumea. Vedem o lume a cauzei și a efectului,trinityru și, pentru că trecutul este mai vechi decât prezentul, ne uităm în trecut pentru a găsi sursa prezentului nostru. Unele culturi au istorii mai bogate decât altele (memoria Americii se extinde, de obicei, doar pana la începutul ciclului actual de știri). Aceeași mentalitate guvernează și felul în care citim Scriptura. Pentru mulți, Scripturile sunt o relatare divin inspirată a istoriei poporului lui Dumnezeu. Acea istorie este citită ca fiind istorie, percepută ca istorie și aplicată în prezent prin extragerea lecțiilor de istorie. Orice provocare asupra caracterului istoric al unei relatări este văzută, prin urmare, ca un asalt asupra autorității și integrității Scripturii în sine.

Dar această istoricizare radicală a Scripturilor este relativ noua: există și alte modalități de lectură, care adesea relevă cu mult mai mult tainele lui Dumnezeu. Un exemplu excelent găsim în epistola Sfântului Pavel către Galateni. El stabilește o dogmă printr-o interpretare alegorică sau tipologică a poveștii Sarei și a lui Agar. Ne-am putea întreba, „Cum poți să spui că Agar este muntele Sinai din Arabia? De unde ai luat toate astea? „

Interpretarea sa în mod sigur nu au fost găsită în contextul istoric. Sensul constă în forma poveștii în sine, Învierea lui Hristos fiind elementul interpretativ primar. Hristos este Copilul Făgăduinței, Unul-născut, care este oferit lumii spre mântuire, și totodată El înlocuiește mielul. Eforturile lui Avraam de a crea propriul legământ îndeplinit (acela de a avea un copil cu Agar), sunt văzute drept o infidelitate, ce înseamnă respingerea lui Hristos.

Vom vorbi mai jos despre o meditație similara la povestea distrugerii Sodomei și Gomorei – o lectură non-istorica, care oferă o înțelegere a tainei lui Hristos și a drumului mântuirii.

Scoatem pentru moment Sodoma și Gomora din domeniul speculațiilor istorice. Ceea ce rămâne este relatarea din Facere cap.18. Dumnezeu i se înfățiseaza lui Avraam sub imaginea celor trei îngeri (relatarea oscileaza în mod straniu între singular și plural – Părinții au văzut acest lucru ca o prefigurare a Sfintei Treimi). În cursul vizitei Sale Dumnezeu vorbește: Continuă lectura

Nu reuşesc fără Dumnezeu

Am introdus o parte din Calea lui Tito Colliander despre asceţi. Vă ofer aici al doilea capitol.

 DESPRE INSUFICIENŢA TĂRIEI OMULUI

 Sfinţii Părinţi spun într–un glas: primul lucru de reţinut este ca în orice privinţă să nu te bazezi pe tine. Războiul care acum se află în faţa ta este extrem de greu, şi numai puterile tale omeneşti nu sunt suficiente ca să–l duci. Dacă te bazezi pe ele, vei fi doborât la pământ şi nu vei mai avea dorinţă să continui bătălia. Doar Dumnezeu îţi poate da victoria pe care o doreşti.

Această decizie de a nu te baza pe tine însăţi este pentru mulţi oameni un obstacol sever chiar de la început. Acesta trebuie să fie depăşit, altfel nu avem nicio perspectivă de a merge mai departe. Cum poate o fiinţă umană să primească un sfat, instrucţiuni şi ajutor dacă el crede că ştie şi poate face totul şi nu are nevoie de orientare? Printr–un astfel de perete de auto–satisfacţie nicio rază de lumină nu poate trece. Vai de cei care sunt înţelepţi în proprii lor ochi, şi pricepuţi din perspectiva lor, strigă profetul Isaia (5:21), iar apostolul Pavel rosteşte avertismentul: “Să nu vă socotiţi singuri înţelepţi” (Romani 12:16). Împărăţia cerului a fost descoperită pruncilor, dar rămâne ascunsă celor înţelepţi şi pricepuţi (Matei 11:25).

Prin urmare trebuie să ne golim de noi înşine, de credinţa peste măsură de mare pe care o avem în noi. Adesea, aceasta este atât de înrădăcinată în noi, încât nu vedem cum ne conduce inima. Este exact egoismul nostru, egocentrismul şi iubirea de sine care determină probleme noastre, lipsa noastră de libertate în suferinţă, dezamăgirile noastre şi angoasa din suflet şi trup.

Prin urmare uită–te la tine, şi vezi cum eşti legat de dorinţa ta de a te amuza numai de unul singur. Libertatea ta este limitată de obligaţiuni fixate de iubirea de sine, şi astfel rătăceşti, un cadavru captiv, de dimineaţa până seara. “Acum beau”, “acum mă trezesc”, “acum citesc ziarul”. Astfel eşti condus din moment în moment în ştreangul preocupării de sine, şi prins instantaneu de nemulţumire, nerăbdare sau mânie în cazul în care intervine vreun obstacol.

Dacă priveşti în adâncul conştiinţei tale întâlneşti aceeaşi privelişte. Recunoşti uşor sentimental neplăcut pe care îl ai atunci când cineva te contrazice. Astfel, trăim în robie. Dar unde este Duhul Domnului, acolo este libertate. (II Corinteni 3:17).

Cum poate ieşi ceva bun dintr–o astfel de rotire în jurul propriului ego? Nu a poruncit Domnul să ne iubim aproapele ca pe noi înşine, şi pe Dumnezeu mai presus de toate? Dar facem? Nu sunt gândurile noastre mereu ocupate cu bunăstarea noastră?

Nu, să fii convins că nimic bun nu poate veni de la tine. Şi dacă, ca o şansă, un gând bun apare în tine, să fii convins că nu vine de la tine, ci este de la izvorul bunătăţii şi este ascuns în tine: este un dar dela DătătorulVieţii.La fel, puterea de a pune în practică un gând bun nu este a ta, este dată de către Sfânta Treime.

Câteva sfaturi pentru citirea scrierilor Sfinţilor Părinţi

Menționasem într-un comentariu la un articol recent că oameni vorbesc despre Sfinții Părinți ai Bisericii mai mult decât chiar îi citesc. De asemenea, notam atunci și faptul că e destul de greu de găsit traduceri bune ale scrierilor acestora, așa că m-am gândit să vă ofer câteva gânduri referitoare la citirea Sfinților Părinți, precum și câteva sugestii la începutul acestui important drum.

Mai întâi, trebuie să înțelegeți că niciodată nu veți putea citi toate scrierile acestora, și nici nu veți putea înțelege tot ceea ce ei au scris.

Apoi, Sfinții Părinți nu trebuie citiți aşa cum citim Sfânta Scriptură, şi nici ca argumente infailibile pentru a susține diverse doctrine sau concepte. “Sfintii Parinti” reprezintă o multitudine de scrieri care nu sunt nici pe departe egale în ceea ce privește calitatea sau importanța lor. Ele fac parte integrantă din Sfîntă Tradiție și prin prisma acesteia trebuie citite și înțelese aceste scrieri.

 În al treilea rând, nu e nicio rușine ca lectura Sfinților Părinți să fie realizată în mare parte din surse secundare, de încredere. Scrierile Sfinților Părinți nu conţin şi date despre contextul istoric şi cultural al vremurilor în care au fost scrise. Astfel, o parte foarte importantă a interpretării acestora nu este la îndemâna multor cititori. Chiar și marii cărturari ai Patristicii (cei a căror specialitate e reprezentată de scrierile Sfinților Părinți) nu sunt la fel de competenți în privinţa fiecărei perioade a istoriei Patristice. În Ortodoxie, această perioadă se presupune că a durat cel puțin până în secolul al XIV-lea, dar sunt și alții care spun că nici acum nu s-a terminat vremea Părinților.

Când spun surse secundare, de încredere, mă refer la scrieri despre viețile și învățăturile Sfinților Părinți ale unor scriitori ortodocși respectați. Dacă un scriitor ortodox este controversat, aș recomanda să se citească scrierile lui cu un pic de reticență și detașare, sau să le citiţi deloc. Există destule materiale de citit, fără să ne limităm la a le citi pe cele controversate.

 În final (cel puțin la capătul acestor sugestii preliminare), aș sugera că cea mai importantă moștenire patristică este bogăția liturgică a Bisericii. Citiți rugăciunile şi rânduiala slujbelor și meditați la ceea ce ele spun. Când ceva vă ridică o întrebare ce pare importantă, căutați să găsiți răspuns la ea.

 Acum câteva sugestii pentru lectură:

 Sfinții Părinți Apostolici (prima generație, imediat după Sfinții Apostoli) sunt foarte accesibili și ușor de citit. În general, opera lor seamănă foarte mult cu Noul Testament. Epistolele Sfântului Ignatie Teoforul, Martiriul Sfântului Policarp, episcopul Smirnei și altele (care, în general, se găsesc publicate într-un singur volum) merită toate citite.

 “Despre întruparea Cuvântului”  a Sfântului Atanasie cel Mare este de o importanță deosebită. Pe lângă aceasta, aș adăuga Despre predica apostolică a Sfântului Irineu de Lyon. Ambele sunt mărturii despre opinia Bisericii primare asupra multor întrebări importante.

 Cu cât se înaintează mai mult în istorie (raportându-ne la perioada scrierii Noului Testament), cu atât mai necesar devine un ghid de citire a Sfinților Părinți și, totodată, crește și importanta existenței unor surse secundare de bună calitate. Editura St. Vladimir’s Seminary Press a publicat multe titluri recomandate în acest domeniu.

 Dar, după cum am mai menționat, fără educație teologică, multe din scrierile Patristice citite fără un indrumar vor fi ori înțelese greșit ori utilizate greșit. Nu sunt lecturi ușoare.

 Un alt lucru important: Părinții Bisericii ar trebui citiți în general pentru edificare personală și nu ca un mod de a dobândi cunoștințe sau autoritate. Dacă lectura se face cu un ochi la Dumnezeu și cu celălalt în inima noastră, totul este bine. Dar prea multe cunoștințe, care nu sunt susținute de rugăciune și de viață creștină, nu sunt doar nesănătoase, ele pot deveni chiar un pericol pozitiv pentru cei din jur. Deja avem prea multe autorități auto-proclamate în Biserică.

 Dintre scrierile Bisericii, se detaşează Sfintele Canoane. Nu îmi amintesc să fi sugerat cuiva să citească canoanele, mai ales că nu văd ceva bun să iasă dintr-o asemenea lectură, exceptând cei care au reponsabilitatea de a le aplica (preoții, dar mai ales episcopii). De asemenea, există persoane care cu de la sine putere citesc aceste canoane, pentru ca mai apoi să atace episcopii Bisericii sau pe preotul lor paroh pentru că nu utilizează canoanele în mod corect. Rareori asemenea gânduri vin de la Dumnezeu. Oricine porneste pe acest drum, ar trebui să-și facă un proces de conștiință și să se asigure că nu trăieste într-o iluzie. În fond, cine i-a numit pe ei judecători? Acei puțini oameni care au fost chemați să ocupe aceste poziții în Biserică, le acceptă, sper eu, cu mare frică și evlavie, știind că ei vor fi cei judecați cel mai aspru. Mă bucur că nu sunt episcop (din mai multe motive) și multe lucruri referitoare la a păstori o eparhie mi se par înspăimântătoare. Starețul unei mari mânăstiri ortodoxe, pe care îl cunosc personal, a spus la un moment dat că cea mai mare temere a lui o are atunci când trebuie să dea cuiva canon de ascultare. Cei care găsesc în asta o plăcere, ar trebui să-și reexamineze amăgirea în care trăiesc (sau să-i lase pe alții să-i examineze).

 Va îndemn din toată inima să citiți Sfinții Părinți sau cel puțin să citiți scrieri ale celor care s-au familiarizat cu Sfinții Părinți, care vor spicui din comorile lor și le vor împarți cu voi. Luați aminte la cei ce constant citează din Sfinții Părinți și sunt mereu generoși cu opiniile lor (ceea ce, bineînțeles, înseamnă că și acest blog trebuie citit cu o fărâmă de scepticism). Mai ales, fiți atenți la cei ce îi citează pe Sfinții Părinți, dar îi critică constant pe alți ortodocși. Rareori acesta este un gând dat de Dumnezeu.

Majoritatea Părinților Bisericii sunt sfinți – ei nu ne scriu nouă din vreo zonă crepusculară. Când cititi scrierile Patristice (la fel ca atunci când citiți Noul Testament), cereți-i autorului să se roage pentru voi și să vă ajute să înțelegeți ceea ce citiți.

 O scurtă listă a unor importante scrieri Patristice:

 Sfântul Ignatie al Antiohiei – important mai ales pentru felul în care vedea el organizarea Bisericii primare și a Sfintelor Taine.

 Sfântul Irineu din Lyon important mai ales pentru felul în care înţelege el rolului Sfintei Tradiții în Biserică, ca fiind primordial. Încercarea de a citi Împotriva ereziilor se va dovedi imposibilă sau, cel puțin, vă va da dureri de cap.

 Sfântul Atanasie cel Mare – Tratatul despre întruparea Cuvântului este una din cele mai importante scrieri ale Bisericii primare și reprezintă baza înțelegerii noastre a ceea ce înseamnă mântuirea.

 Sfântul Vasile cel Mare – Despre Sfântul Duh este o scriere scurtă, dar importantă. Scrieri secundare ale operei sale se pot dovedi extrem de folositoare.

 Sfântul Grigorie Teologul – un apropiat al Sfântului Vasile. Multe din omiliile sale sunt cel puțin la fel de bune ca și ale Sfântului Ioan Gură de Aur.

 Sfântul Grigorie de Nisa – mai greu de citit decât fratele său, Sfântul Vasile. Citiți-l cu un îndrumar, asta dacă va încumetați la asemenea sarcină.

 Sfântul Chiril al Alexandriei – merită a fi citit, cel puțin în scrieri secundare.

 Sfântul Ioan Gură de Aur (Hrisostomul) – pentru mine predicile lui reprezintă un excelent comentariu al Noului Testament. Întotdeauna o lectură plăcută.

 Voi mai adăuga acestei liste și alte titluri într-un alt articol. Iar sugestii referitoare la opere secundare Sfinților Părinți pe care unii diintre voi le considerați utile sunt intotdeuna binevenite în secțiunea comentariilor.

 Voi încheia cu următoarea observație: creștinii ortodocși ar trebui să fie într-o oarecare măsură familiarizați cu unii din Sfinții Părinți și să aibe un adânc respect pentru toți aceștia. Dar sporirea întru cele duhovnicești ale lui Hristos nu provine într-o mare proporție din lecturi intense, ci din rugăciune neîntreruptă, post, milostenie și iertarea dușmanilor noștri. Dacă aveți “mintea sfinților Parinti” căutați să aveți “mintea lui Hristos”, cum este descris în Epistola către Filipeni 2:5-11. Sunt unul și același lucru.

Postul – Rugăciuni pe malul lacului – XLI

imagesde Sf. Nicolaie Velimirovici

XLI

Postind am înveselit nădejdea mea în Tine, Domnul meu, Care vei veni din nou.

Postul grăbeşte pregătirea mea pentru venirea Ta, singura nădejde a zilelor şi a nopţilor mele.

Postul face trupul meu sa fie mai subţire, astfel încât ceea ce rămâne să poată străluci mult mai uşor odată cu sufletul.

Aşteptându-Te pe Tine, nu doresc să mă hrănesc cu sânge, nici să ucid, astfel încât animalele să simtă bucuria aşteptării mele.

Dar cu adevărat, abţinerea de la mâncare nu mă va salva. Chiar dacă aş mânca numai nisipul din lac, Tu nu ai veni la mine, decât dacă postul ar pătrunde mai adânc în sufletul meu.

Am ajuns să cunosc, prin rugăciunea mea, că postul trupesc este mai mult un simbol al adevăratului post, foarte de ajutor celui care tocmai a început să se încreadă în Tine, şi totuşi foarte dificil pentru cineva care îl practică în mod simplu.

De aceea am adus postul în sufletul meu, pentru a-l scăpa pe el de mulţi logodnici neruşinaţi şi să-l pregăteasc pentru Tine ca pe o fecioară.

Si am adus postul în mintea mea, să alunge din ea toate visurile despre lucruri lumeşti şi să dărâme toată imaginaţia creată de acele visuri.

Am adus postul în mintea mea, astfel încât să respingă lumea şi să se pregătească pentru primirea Inţelepciunii Tale.

Si am adus postul în inima mea, astfel încât prin acesta inima mea să poată înăbuşi toate patimile şi egoismul lumesc.

Am adus postul în inima mea, astfel încât pacea cerească să poată domni tainic peste inima mea, atunci când Duhul Tău năvalnic o va întâlni.

Am hotărât post limbii mele, pentru a se rupe de obiceiul de a sporovăi zadarnic şi pentru a rosti numai acele cuvinte care netezesc calea Ta.

Şi am impus post grijilor mele, pentru ca postul să le risipească aşa cum vântul risipeşte ceaţa, ca nu cumva acestea să stea ca ceaţa deasă între mine şi Tine, şi ca nu cumva să-mi întoarcă privirea înapoi către lume.

Şi postul a adus în sufletul meu calm în faţa lumii create şi necreate, şi umilinţă faţă de oameni şi creaturi. Şi a adus în mine curaj, despre care niciodată n-am ştiut când am fost înarmat cu tot felul de arme lumeşti.

Care a fost nădejdea mea înainte de a începe postul în afară de o altă poveste spusă de alţii, care a trecut din gură în gură ?

Povestea spusă de alţii despre mântuire prin rugăciune şi post a devenit propria mea poveste.

Postul fals însoţeşte falsa nădejde, la fel cum nici un post nu însoţeşte deznădejdea.

Dar, exact aşa cum o roata urmează în spatele alteia, tot aşa adevăratul post urmează adevărata speranţă.

Ajută-mă să postesc cu veselie şi să nădăjduiesc cu bucurie, căci Tu, Praznicului meu Cel mai fericit, te apropii de mine cu zâmbetul Tău luminos.