Sfinții Părinţii au considerat că adevărul trebuie să fie identificat cu sfârşitul

viktor-vasnetsov-eucharist Creştinismul Ortodox pare de multe ori în mod inerent conservator. Locul de nestrămutat pe care Sfânta Trediție îl deţine în cadrul duratei sale de viaţă pare un zid conservator potrivnic, mult prea gata să uite tot ceea ce este bun sau frumos. Există deosebiri subtile, dar importante care fac perceperea Ortodoxiei să fie înşelătoare şi poate duce la denaturarea credinţei şi la o imagine aproape inversă a adevăratei noastre mântuiri. Creştinismul Ortodox nu caută să păstreze ceva care este acum trecut – nu este o credinţă legată de istorie. Mai degrabă, ea mărturiseşte că ceea ce a fost dat odată într-un moment în istorie nu este nimic altceva decât ce va fi la sfârşitul tuturor lucrurilor. Credinţa este adevărată, numai atunci când este orientată în mod radical către ceea ce va să vină. Împărăţia Lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât sfârşitul şi împlinirea tuturor lucrurilor, cea pentru care creaţia însăşi a luat fiinţă.

“Eu sunt Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine, Atotţiitorul” (Apocalipsa 1:8)

Înţelegerea adevăratei naturi a „sfârşitului lucrurilor” sau în termeni teologici „a eshatologiei” este o sarcină dificilă la început. Rupe multe reguli de spațiu și de timp, şi necesită o anumită schimbare de perspectivă. Un exemplu de o astfel de schimbare poate fi găsita în rugăciunea euharistică a Sfântului Ioan Gură de Aur, unde preotul se roagă:

“Aducându-ne aminte, așadar, de aceastã poruncã mântuitoare și de toate cele ce s-au fãcut pentru noi: de cruce, de groapã, de învierea cea de a treia zi, de suirea la ceruri, de șederea cea de-a dreapta, și de cea de a doua și slãvitã iarãși venire.”

Preotul se referă la a Doua Venire la timpul trecut. Acest lucru nu este o dogmă ciudată în care a Doua Venire se crede că că a avut loc deja în istorie. Mai degrabă, este recunoaşterea faptului că Sfânta Liturghie se afla într-un loc tainic (mistic) din care este corect să se descrie a Doua Venire în acest mod. Pentru Sfânta Liturghie este cu adevărat „ultima” cină, masa de la sfârşitul tuturor lucrurilor.

Părinţii au considerat că adevărul trebuie să fie identificat cu sfârşitul. Atât Sfântul Maxim Mărturisitorul în Răsărit cât şi Sfântul Ambrozie în Occident au scris o schemă întreită, în care Vechiul Testament este „umbra”, Noul Testament este „icoana”, în timp ce „Adevărul” este ceea ce va să vină. Această înţelegere are mai multe aspecte.

În primul rând, adevărul oricărui lucru nu se găsește în prezent, ci în telos, în sfârşitul său. O sămânţă nu este cunoscută până când nu devine copac. Dar, cel mai important, aceasta împlinire a adevărului nu este văzută ca o progresie treptată, o clădire în sus spre adevăr. Un astfel de sistem ar sugera că adevărul” nu exista încă”. Adevărul este însă deja şi acum. Putem spune că adevărul, care există deja în veacul viitor, atrage totul către sine. Sau, putem spune că adevărul, care există deja în veacul viitor, se manifestă în timp, chiar şi acum, pentru cei care au ochi să vadă.

Modul nostru cel mai comun de a vedea lumea este să acordăm un privilegiu istoriei, să presupunem că trecutul este imuabil și este cauza tuturor lucrurilor din prezent. Acest lucru ne face autorii creației, factorii de decizie din povestea universului. Acest lucru este foarte ademenitor, chiar dacă poartă în el semințele fricii şi ale războiului. Dar Dumnezeu nu a constituit creaţia în acest fel.

La creație, Dumnezeu observă lucrarea Sa și spune: „Erau bune foarte”. Acest lucru nu este pur şi simplu o observație a lucrării pe care El a făcut-o, ci o proclamare a însăşi naturii creaţiei în sine. Natura sa este dezvăluită până la capătul său. Sfârșitul cheamă la sine creația, întotdeauna spre Cel pentru care a fost creat. Sf. Pavel oferă această descriere:

”… Făcându-se cunoscută taina voii Sale, după bună Lui socotinţa, astfel cum hotărâse în Sine mai înainte. Spre iconomia plinirii vremilor, ca toate să fie iarăşi unite în Hristos, cele din ceruri şi cele de pe pamant – toate întru El” (Efeseni1:9-10)

Acest verset ar trebui să fie, de-asemenea, citit împreună cu afirmaţia Sf. Pavel în Romani 8:

”Şi ştim că Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi după voia Lui” (Romani 8:28).

Aceasta este „binele” sau „binele foarte” potrivit căruia au fost create toate lucrurile. Același bine, cu toate acestea, este ascuns. Binele nu este în nici un fel vizibil pentru noi, decât atunci când îl vedem pe Hristos Însuși.

Să luăm în consideraţie lumea, circa 1000 i.Hr. Un lume cu totul obscură, puţin mai mult decât o colecție de triburi, este angajat într-o luptă pe o bucată de pământ, cu o fertilitate inutilă şi nesemnificativă în mărimea și situația dată. În cadrul aceleiaşi regiuni, cu toate acestea, regate puternice şi civilizaţii apar și înfloresc, producând bogăţie, putere şi inovare. Monumentele lor se vor păstra în timp mii de ani. Dar, în acest loc obscur, un om tânăr se va confrunta cu un gigant, singur în luptă, şi câştigă. Pe scara universului, acest eveniment este aproape nimic, fără semnificaţie. Dar aceasta este povestea lui David şi Goliat, iar acest David va deveni strămoşul Lui Dumnezeu Întrupat, care este el însuşi „binele” lumii.

La acest moment, nu putem judeca sau măsura „binelui” din lume, şi nici nu putem măsura totalitatea răului. Nimic nu are nici un sens, până când aceasta nu este interpretat în lumina sfârşitului tuturor lucrurilor. David are doar o semnificaţie văzând retrospectiv. Descendenţii lui „determină” ca el să aibă sens şi semnificaţie. Mai mult decât atât, trebuie să înţelegem: „cauza” notorietăţii lui David atrăgea deja toate lucrurile spre sine. Hristos copilul a fost cauza ascensiunii lui David și de stabilire a regatului său.

În același mod, propriile noastre vieţi sunt „cauzate” de sfârşitul pentru care au fost create. Din nou, Sf. Pavel spune:

Nu (zic) că am şi dobândit îndreptarea, ori că sunt desăvârşit; dar o urmăresc ca doar o voi prinde, întrucât şi eu am fost prins de Hristos Iisus. Fraţilor, eu încă nu socotesc să o fi cucerit. Dar una fac: uitând cele ce sunt în urma mea, şi tinzând către cele dinainte, alerg la ţintă, la răsplata chemării de sus, a Lui Dumnezeu întru Hristos Iisus” (Filipeni 3:12-14)

Noi nu construim în trecut sau încercăm să păstrăm trecutul. Temeliile Împărăţiei Lui Dumnezeu nu sunt în această lume, nici din această lume. Ele sunt de” nezdruncinat”, în cuvintele Scripturii. Ceea ce este numimSfântă Tradiţie” de către Biserică nu este o amintire istorică vagă; este viața mereu reînnoita a Duhului, care este „o dată pentru totdeauna oferită sfinților.” Continuitatea Sfintei Tradiţii nu depinde de memorie. Este acelaşi lucru întotdeauna şi peste tot, pentru că este realitatea odată oferită care a existat dinaintea tuturor timpurilor și spre care suntem atraşi.

Este o perspectivă ciudată pentru majoritatea oamenilor și contravine sensului simplu uman de conservare. Ar putea lovi un observator extern, părând ceva conservator, dar, în cazul în care ceea ce se menţine este păstrat numai într-o manieră istorică, acesta nu este viaţa şi nici adevărul Tradiţiei. Există o cerinţă prin care trebuie să ne golim pe noi înşine în fiecare moment, în orice mod şi de a primi în mod constant viața care este dată. Iisus Hristos este acelaşi „ieri, azi şi în veci.” Şi aceasta este conținutul Sfintei Tradiției. Nu-L cunosc astăzi pentru că L-am cunoscut ieri. Aş putea doar să-l cunosc pe El acum.

Autor: Părintele Stephen Freeman
Sursa: Glory to God for All Things | Remembering the End
Traducerea: Luiza Vărzaru

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s